Internaționalul Dan Nistor, mijlocașul echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu, a prins ultimele zile ale primului stagiu din Antalya după împrumutul de la Evian, iar acum e gata să-și ajute echipa și în stagiul al doilea care cuprinde cinci meciuri de verificare, acesta menționând că este convins că echipa va prinde cupele europene. Potrivit site-ul oficial al grupării de fotbal, Nistor e convins că echipa sa își va îndeplini obiectivul propus, acela de a se califica pentru al doilea an consecutiv în cupele europene. „Primul stagiu a fost unul destul de greu, acum avem și 5 jocuri de verificare, sper să nu ne accidentăm și să revenim puternici în acest mini-retur care va urma. Reacomodarea a fost destul de simplă, totul e OK. Cred că se va încălzi după 15 februarie, vom vedea. Sper să ne îndeplinim obiectivele în acest mini-retur, cu siguranță vom prinde cupele europene”, a declarat mijlocașul, care și-a ales numărul 10 lăsat liber de brazilianul Eric de Oliveira. Vicecampioana României la fotbal, Pandurii Târgu Jiu, a început luni al doilea său stagiu de pregătire din această iarnă pe care îl efectuează în Antalya și care se va încheia pe 14 februarie. Gorjenii sunt cantonați în stațiunea Lara și vor disputa cinci jocuri de verificare. Pandurii vor întâlni pe formația georgiană FC Zestafoni (marți 4 februarie), joi vor înfrunta cehii de la Mlada Boleslav, iar duminică vor evolua împotriva echipei lui Mircea Lucescu, Șahtior Donețk. Ultimele doua jocuri de verificare vor fi pe 11 februarie cu Vardar Skopje (Macedonia) și pe 13 februarie cu ucrainenii de la Cernomoreț Odesa.