Endava Group, care are deschis un centru și la Iași, se extinde în Europa

endava servicii itAlpheus Solutions Ltd., o companie de consultanță cu sedii la Frankfurt și Londra, a fost integrată în Endava Group, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, cu birouri în Londra, New York și Glasgow și centre de livrare în România și Republica Moldova. Fuziunea va accelera expansiunea în țările vorbitoare de limba germană a modelului Endava de externalizare nearshore a serviciilor IT și va consolida competențele de consultanță ale companiei. În ultimele 12 luni, Endava a colaborat cu Alpheus pentru furnizarea de servicii către clienții actuali din Germania.  Această colaborare de succes, precum și interesul tot mai mare pentru serviciile IT livrate din Europa de Est, a determinat această fuziune. Fuziunea are în vedere valorificarea modelului de livrări al Endava, care are un succes dovedit și constă în combinarea competențelor tehnice de nivel ridicat din Europa de Est cu expertiza în consultanță și livrare deținute pe piețele unde se află clienții companiei. Organizația care rezultă în urma acestei fuziuni va funcționa sub numele Endava și, în completare la serviciile de consultanță oferite de Alpheus, va livra pe piețele de limba germană servicii de Dezvoltare Software, Digital Media, Testare Software, Management Aplicații Software și Servicii Cloud. Locația centrelor de dezvoltare și suport din Europa de Est ale Endava contribuie la o foarte bună poziționare a companiei pentru colaborarea cu clienți europeni. Aspectele cele mai importante legate direct de locație sunt reprezentate de fusul orar similar, competențele lingvistice, cultura asemănătoare și zborurile directe. Centrele de livrare Endava valorifică atât competențele tehnice, cât și avantajele legate de costuri specifice operațiunilor offshore. ”Am avut o colaborare de lungă durată cu Endava, am lucrat împreună pentru mai mulți clienți, iar între cele două culturi organizaționale există o potrivire neașteptat de bună. Am fost impresionat de capacitatea Endava de a crește dimensiunea proiectelor și de faptul că reușește să mențină standardele de calitate și focusul pe clienți în timp ce crește foarte rapid. Această fuziune extinde foarte mult gama de servicii și capabilități pe care le putem oferi clienților. Credem că Endava are toate șansele să devină cel mai important furnizor nearshore pentru Germania”, a declarat Justin Wilson, CEO Alpheus Solutions Ltd. ”Această fuziune va aduce un plus de expertiză care va consolida semnificativ capabilitățile Endava, precum și reputația și prezența companiei noastre în Germania. Cultura organizațională și echipele de management se potrivesc foarte bine, iar modelul nostru rapid de creștere va conduce la beneficii reciproce. Credem că împreună putem transforma clienții obținuți în urma acestei fuziuni în clienți mai mari, care vor beneficia de serviciile de calitate oferite de centrele nearshore din Europa de Est”, a completat John Cotterell, CEO Endava. Pentru echipele din centrele de dezvoltare și suport pe care Endava le are în România,  și care în prezent numără peste 1.000 de angajați, această fuziune reprezintă o oportunitate suplimentară pentru a se implica în mai multe proiecte pentru clienți din țări cum ar fi Germania, Austria și Elveția. Endava este o companie privată de servicii IT înfiinţată în anul 2000. Endava are peste 1.400 de angajați în opt sedii în Marea Britanie, Statele Unite, România şi Republica Moldova şi o cifră anuală de afaceri de peste peste 40 de milioane de lire sterline/50 de milioane de euro. Endava livrează soluţii de business şi servicii informatice în special pentru organizaţii mari din domenii cum ar fi bănci, asigurări, plăți electronice, retail, telecomunicații, media și publishing. Endava este specializată în livrarea de servicii de Dezvoltare Software, Digital Media, Testare Software, Management Aplicații Software, Servicii Cloud. (E.M.)