Tulburarea de personalitate borderline

Tulburarea de personalitate borderline poate fi o condiţie medicală supărătoare, atât pentru pacient cât şi pentru cei din jurul său. Pacientul cu personalitate borderline are dificultăţi în controlarea emoţiilor şi este deseori în stare de revoltă – probabil datorită unor experienţe traumatice în copilărie sau unor disfuncţionalităţi cerebrale.

În cazul acestei tulburări imaginea de sine a pacientului este distorsionată, făcându-l să se simtă fără valoare şi în mod fundamental imperfect. Mânia, impulsivitatea şi frecventele schimbări de dispoziţie îl pot îndepărta de cei din jur, deşi pacientul îşi doreşte cu disperare relaţii afectuoase.Conştientizarea crescută şi cercetările despre această afecţiune ajută la îmbunătăţirea tratamentului şi la o mai bună înţelegere a personalităţii borderline. Noile date indică faptul că tulburarea de personalitate borderline se ameliorează în timp, astfel încât pacienţii pot avea o viaţă fericită şi împlinită.Tulburarea de personalitate borderline afectează felul în care persoană se vede pe sine, felul în care relaţionează cu ceilalţi şi felul în care se comportă.

Pacientul are sentimentul unei nesiguranţe faţă de cine este el. Acest lucru înseamnă că imaginea de sine a acestuia suferă schimbări rapide şi repetate. Uneori se poate vedea ca fiind foarte rău, iar alteori să se simtă ca şi cum nu ar exista deloc. O imagine de sine instabilă poate duce la schimbări frecvente ale locului de muncă, prietenilor, scopurilor, valorilor şi identităţii de gen.De obicei pacientul are relaţii agitate. Poate avea relaţii de tip dragoste-ură cu ceilalţi. Poate idealiza la un moment dat pe cineva pentru ca apoi să se schimbe dramatic şi brusc în furie şi ura, din cauza unor greşeli mărunte sau a unor neînţelegeri minore. Acest lucru se întâmplă întrucât persoanele cu această tulburare accepta cu dificultate zonele gri – pentru ele lucrurile sunt ori albe ori negre. Spre exemplu, în ochii unei persoane cu tulburare de personalitate borderline, cineva poate fi ori bun ori rău. Şi aceeaşi persoană poate părea bună într-o zi şi rea în următoarea.

Alte semne şi simptome ale tulburării de personalitate borderline sunt: comportamente impulsive şi riscante, cum ar fi condus periculos, relaţii sexuale neprotejate, joc de noroc compulsiv şi abuzul de droguri ilicite; emoţii puternice care se schimbă în mod frecvent; episoade intense dar scurte de anxietate sau depresie;mânie nemotivata, uneori ajungând până la confruntare fizică; dificultăţi în controlarea emoţiilor şi impulsurilor; comportament suicidar; teama de a rămâne singur.

 

 

Personalitatea borderline este mai frecventă la femei decât la bărbaţi

 

Deşi lipsesc date definitive, incidenta tulburării de personalitate borderline este de 1-3%. Personalitatea se formează în timpul copilăriei. Este modelată atât de tendinţe moştenite cât şi de factorii de mediu, sau de experienţele din copilărie. Există anumiţi factori legaţi de dezvoltarea personalităţii care pot creşte riscul de apariţie a tulburării de personalitate borderline.Aceştia sunt: predispoziţia ereditară: prezenta afecţiunii la un membru al familiei – mamă, tata sau frate – creşte riscul de apariţie la alţi membrii; abuzul în copilărie: multe persoane cu această tulburare afirma că au suferit un abuz fizic sau sexual în copilărie; neglijarea: unele persoane cu această tulburare descriu deprivare severă, neglijare şi abandon în timpul copilăriei.

De asemeni, personalitatea borderline este mai frecvenţă la femei decât la bărbaţi.

 

 

Se diagnostichează pe baza semnelor şi simptomelor şi prin evaluare psihologică

 

 

Tulburările de personalitate se diagnostichează pe baza semnelor şi simptomelor şi prin evaluare psihologică. Pentru a putea fi pus acest diagnostic este nevoie să fie îndeplinite criteriile din manualul de diagnostic.

Pentru tulburarea de personalitate borderline trebuie să fie prezente cel puţin 5 dintre următoarele criterii:

– teamă intensă de abandon

– un model de relaţii instabile

– imagine de sine instabilă

– comportamente impulsive şi autodistructive

– comportament suicidar şi automutilare

– schimbări frecvente de dispoziţie

– sentiment cronic de gol interior

– mânie fără motiv

– episoade de paranoia şi de pierdere a contactului cu realitatea.

 

Diagnosticul de tulburare de personalitate borderline este pus doar la adulţi, nu la copii sau adolescenţi, deoarece semnele şi simptomele tulburării de personalitate prezente la vârste mici pot dispare odată cu maturizarea.Tulburarea de personalitate borderline poate afecta multe arii ale vieţii. Relaţiile interpersonale, profesia, şcoală, activităţile sociale şi imaginea de sine pot fi afectate în mod negativ. Pierderile repetate ale serviciului şi divorţurile sunt frecvente. Automutilarea, cum ar fi tăierea pielii sau arderea, pot duce la apariţia unor cicatrici şi la spitalizări frecvente. Rata sinuciderilor între persoanele cu personalitate borderline este foarte mare, ajungând până la 10-15%.În plus, ei pot avea şi alte afecţiuni mentale, cum ar fi: depresie, abuz de substanţe, tulburări de anxietate, tulburări de alimentaţie,  tulburare bipolară, alte tulburări de personalitate.

Datorită comportamentului riscant, impulsiv sunt mai vulnerabili la sarcini neprogramate, boli cu transmitere sexuală, accidente rutiere şi agresiuni fizice. De asemenea pot fi implicate în relaţii abuzive, fie că abuzatori sau că abuzaţi.Tratamentul tulburării de personalitate borderline s-a îmbunătăţit în ultimul timp prin adoptarea unor tehnici specifice destinate pacienţilor cu această afecţiune. Tratamentul poate include psihoterapie, medicaţie sau spitalizare.

 

Psihoterapia- tratamentul principal

 

Psihoterapia este tratamentul principal în tulburarea de personalitate borderline.

Există două tipuri de terapii potrivite. Una dintre ele este  terapia comportamentală dialectică. Această terapie a fost creată special pentru tratamentul personalităţii borderline. De obicei se realizează prin consiliere individuală, de grup sau prin telefon, şi constă în însuşirea unor abilităţi de bază pentru învăţarea pacientului cum să-şi regleze emoţiile, să tolereze sentimentele şi să îmbunătăţească relaţiile. O a doau este  psihoterapia centrată pe transfer. Această terapie se centrează pe relaţia dintre pacient şi terapeut – ajutând pacientul să înţeleagă emoţiile şi dificultăţile inevitabile într-o relaţie. Apoi pacientul poate aplica în relaţiile sale ce a învăţat în terapie.

Medicamentele nu pot vindeca tulburarea de personalitate borderline, dar pot trata problemele asociate cum ar fi depresia, impulsivitatea şi anxietatea. Se pot folosi antidepresive, antipsihotice şi medicaţie antianxioasă.

Uneori poate fi necesar un tratament mai intens într-un spital psihiatric. Spitalizarea poate asigura siguranţă pacientului care se automutilează.Deoarece tratamentul poate fi intens şi de lungă durată, pacientul are mai multe şanse de reuşită dacă apelează la un specialist în tratarea acestei tulburări.

 

Stilul de viaţă şi remedii la domiciliu

 

Poate fi dificil de trăit cu această afecţiune. Pacientul poate realiza că gândurile şi comportamentele sale pot fi autodistructive şi să nu fie capabil să le controleze. Tratamentul îl poate ajuta să găsească căi de a face faţă aceste tulburări.Există şi alte lucruri care îl pot ajuta să-şi controleze propria viaţă:

– urmărirea fără abatere a planului de tratament

– continuarea şedinţelor de terapie atât cât este nevoie

– practicarea unor căi sănătoase de eliberare a emoţiilor dureroase, în locul provocării de leziuni cutanate

– să nu se învinovăţească pentru că are această tulburare, dar să recunoască responsabilitatea tratării ei

– observarea pentru a vedea ce lucruri determina exploziile de mânie şi comportamentul impulsiv

– să nu fie jenat de această tulburare

– tratarea problemelor asociate cum ar fi abuzul de substanţe

– educarea despre tulburare pentru a înţelege cauzele şi tratamentul

– discuţii cu persoane care au aceeaşi tulburare pentru a împărtăşi experienţe.

 

Nu există un drum sigur de recuperare din tulburarea de personalitate borderline. Afecţiunea pare mai gravă la tinerii adulţi şi se ameliorează cu vârsta. Multe persoane cu această afecţiune îşi găsesc echilibrul şi stabilitatea la vârsta de 30-40 ani. Cu vârsta tumultul interior descreşte şi pacientul poate susţine relaţii şi avea cariere de succes.