PARTIDUL NECESAR MOMENTULUI

Se pare că PDL nu a învățat nimic din lecția usturătoare a anului 2012. Din ”revolta portocalie”, de la sfârșitul săptămânii trecute, nu se poate desprinde decât această constatare, chiar dacă, la capitolul mobilizare, Vasile Blaga se dovedește în continuare un adevărat profesionist. Organizatorii ne comunică participarea a 10.000 de pedeșiști la acest miting bucureștean, ce s-ar fi dorit a fi unul al renașterii spiritului portocaliu, de reactivare a principalei forțe de opoziție, din arhitectura actuală a eșichierului politic.

Întâlnirea în sine a fost un adevărat eșec. Paradoxal, dar cu 10.000 de oameni adunați ”la aceeași chemare” se poate și rata, așa cum se poate rata cu o prezență simbolică în spațiul în care se reușește să se comunice, ”în fața nimănui”, idei fundamentale ieșirii din prezentul obsedant.

De data aceasta au fost oameni, au fost particpanți, dar nu a fost nimic spus care să fie de reținut. Aceeași logoree, poate de această dată mai urlată, mai țipată, mai plină de o neputință scoasă prin gâtlejurile vorbitorilor, sub formă de horcăit sfâșietor, în care neputința devenea cea mai vizibilă formă de menaifestare a zbaterii lor retorice. Blaga, Predoiu, Paul, Ungureanu, și restul liderilor care au mai rămas încă în PDL, au ținut să comunice țării în primul rând faptul că ei există.

De fapt, această adunare nu a fost concepută pentru consturirea unui mesaj anti-USL, cât mai ales a fost necesară celor care au mai rămas în PDL și nu au fost absorbiți de aspiratorul PMP, chiar și numai pentru a avea o imagine tridimensională a exietnței în viață a PDL. Vasile Blaga avea nevoie de o astfel de ieșire la scenă deschisă pentru a oferi simatizanților PDL și mai ales elecotratuluii său adevărata imagine a democraților, execițiu acompaniat de creșterea în sondajul de opinie al CSOP cu un iluzoriu procent de 4%, ajungând de la 15% la 19%. Nu 20%, ci doar 19%, un semnificativ procent care le permite să-și consturiască, chiar și numai în poveste, revenirea pe scena politică românească în rolul actorului principal, a alternativei credibile la guvernare. Numărul impresionat de oameni scoși din case și aduși la București, într-o vreme în care rănile unei ierni câinoase nu s-au vindecat încă, trebuia încărcat cu o semnficație aparte, cu o imagine care ”nu se uită”.

Liderii PDL au greșit la natura mesajului transmis mai ales țării. Același venin, același urlet, aceeași încrâncenare față de un adversar politic care, la 24 ianuarie, prin glasul lui Crin Antonescu, îi ”întindea mâna”, de la Iași, pentru a participa la o construcție comună, ce nu poate fi fracturată de disputele politicie, dovedite sterile, timp de 24 de ani. Pe cât de ”bun organizator s-a dovedit a fi Vasile Blaga”, pe atât de neinspirat strateg a dat dovadă că este. Nu poți să ai pretenția că ești convingător cu același mesaj hodorogit, cu ajutorul căruia încerci să convingi electoratul să te perceapă ca pe soluția iminentă necesară salvării lui. Nimeni nu te mai crede, nimeni nu te mai ascultă, atâta timp cât ceea ce spui contrazice ceea ce ai făcut, cât ai fost la guvernare. Erorile guvernelor ”Boc fără număr” nu pot fi anulate decât prin primul gest firesc, acela de a-ți recunoaște dezastrul, batjocura și umilința în care ai decis să trăiască, timp de zece ani (sic!), poporul român. În locul mizeriei, pe care democrații au încercat din nou să o verse pe adversarul politic, pentru a-și construi din ”marea de oameni portocalii”, în antiteză, imaginea Salvatorului Națiunii, liderii PSD ar fi trebuit să de acel semnal de mea culpa, de invocare a iertării pe baza conștientizării marilor greșeli, pe care le-au făcut timp de 10 ani de guvernare a României, pentru ca, mai apoi, în locul ”măcelului verbal”, ar fi trebuit să explice țării care sunt căile reale de reconstrucție a României, pas cu pas. Doar acest tip de discurs ar fi putut să resădească încrederea într-o forță poltică aflată, la urma urmei, într-o disoluție totală, într-un ”transfer de turmă”, de la un partid la altul, de la PDL la  PMP sau, într-o exprimare plastică, ”din lac în puț”.

Printr-o astfel de reprzentație, PDL nu are cum să convingă. Nu are forța necesară să se despindă și să devină partidul necesar momentului.