Geoană: Miza alegerilor europene crește; cea mai bună variantă pentru români – o victorie a social-democraților europeni

geoanaSenatorul PSD Mircea Geoană consideră, în contextul referendumului care a avut loc duminică în Elveția, că miza alegerilor europene crește exponențial și că pentru români cea mai bună variantă ar fi o victorie a social-democraților europeni, fapt ce ar însemna și o Comisie Europeană care să încurajeze mai puțină austeritate și mai multă creștere economică, creatoare de locuri de muncă.

 „Elveția nu este în UE, dar este membru al Acordului Schengen și al Spațiului de Liber Schimb (ESA). Referendumul de duminică aduce necunoscute în viitorul relației Elveției cu UE, însă ne lovește indirect și pe noi, complicând discuția despre aderarea României și Bulgariei la Schengen și despre reforma acestui Acord. Mulți români trăiesc și muncesc în Elveția, în creștere după ce criza a lovit alte state europene. În acest context, miza alegerilor europene crește exponențial”, consideră Geoană, potrivit unui comunicat remis miercuri. În context, el susține că pentru români cea mai bună variantă ar fi o victorie a social-democraților europeni. „Pentru români, indiferent de preferințele politice la nivel național, cea mai bună variantă ar fi o victorie a social-democraților europeni. Ar însemna și o Comisie Europeană care să încurajeze mai puțină austeritate și mai multă creștere economică creatoare de locuri de muncă, din care libera circulație are o contribuție importantă. Și, mai ales, o domolire a retoricii tot mai xenofobe în care Dreapta europeană fie se complace, fie o încurajează fățiș”, este de părere Geoană. El mai consideră că Elveția, ca și alte state europene, își datorează în mare măsură prosperitatea „muncii, talentului și sacrificiilor celor care au ajuns acolo în căutare de viață mai bună”. „A-i transforma pe noii veniți în cauza principală a relelor Marii Recesiuni și într-un cal de bătaie electoral este mai mult decât greșit. Este de-a dreptul periculos! Și dacă nu vom reacționa, să nu ne mire că din proiectul Europei Unite ne vom alege cu o Europă a Cantoanelor”, adaugă senatorul. Geoană atrage atenția asupra faptului că după „isteria total falsă” din Marea Britanie de la începutul acestui an, referendumul de duminică din Elveția, în care o majoritate a elvețienilor au aprobat reintroducerea restricțiilor pentru străinii care vor putea trăi și munci în țara cantoanelor, este „de-a dreptul îngrijorător”. „‘The Massive Immigration Initiative’, introdusă la propunerea Partidului Poporului din Elveția și aprobată cu 50,6% din voturi (cu o participare de 56%), introduce cote de imigrație pe sectoare ale economiei, dând un drept de întâietate propriilor cetățeni. Cu toată opoziția partidelor tradiționale și a mediului de afaceri, Elveția confirmă o tendință anti-imigrație și o alunecare spre euro-scepticism pe care o regăsim din ce în ce mai des în statele europene. Platforme similare au mare succes, din păcate, în Franța, Marea Britanie, Norvegia sau Olanda, unde partide de extremă dreapta apar sau reapar în forță. Partidele tradiționale își adaptează retorica și abordarea politică, făcând din români, bulgari și alți nou veniți în UE țapul ispășitor pentru propriile slăbiciuni și neputințe”, subliniază Geoană.