Geoană, numit Înalt Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică

mircea-geoana21Senatorul PSD Mircea Geoană a fost numit, printr-o decizie a premierului Victor Ponta, Înalt Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică.Potrivit deciziei respective, publicate miercuri în Monitorul Oficial, postul pe care-l va ocupa Geoană a fost înființat în cadrul Cancelariei premierului, fiind vorba despre o funcție onorifică și neremunerată.În document se menționează că Înaltul Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică are următoarele obiective: promovarea unor obiective economice regionale ale României, ținând seama de interesul mediului de afaceri din România de a accesa noi piețe, inclusiv din perspectiva inițiativei de creare a unui coridor economic denumit generic „Noul Drum al Mătăsii”; organizarea în România a unor conferințe anuale în domeniul economic, care să atragă personalități din domeniul politicii internaționale și mediului de afaceri; participarea la proiectele Guvernului privind promovarea României în străinătate în vederea atragerii investițiilor străine; cooperarea cu organizații ale mediului civic, economic și academic pentru promovarea relațiilor României cu țări cu economii emergente; promovarea oportunității de afaceri în România în cadrul unor evenimente din mediul economic sau în relație cu organizații internaționale.Înaltul Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică are sprijinul financiar și logistic al Cancelariei premierului pentru îndeplinirea mandatului primit, inclusiv prin asigurarea cheltuielilor de deplasare și cazare la reuniuni internaționale.În decizia semnată de Ponta se mai precizează că în îndeplinirea mandatului său, Înaltul Reprezentant va conlucra cu ministere și instituții cu atribuții în domeniu, cu precădere Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie și Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine.De asemenea, participarea Înaltului Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică la reuniunile internaționale, precum și rapoartele de activitate sau participare vor fi supuse spre aprobarea premierului, cu avizul MAE și, după caz, al ministerelor cu atribuții în domeniul de activitate.