Mai multe căsătorii și nașteri, anul trecut, la Iași

casatorii la greu2013 a însemnat pentru Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iași anul mai multor premiere. Astfel, potrivit unuei informări a DLEP, 2013 a fost primul an în care a funcţionat aplicaţia online de programare a datei şi orei pentru oficierea căsătoriei civile. Cifrele arată că 77% din totalul căsătoriilor au fost programate prin această metodă modernă şi extrem de simplă. Totodată, în 2013 au fost primite 67.980 de cereri pentru eliberarea actului de identitate, record pentru ultimii patru ani. În acelaşi timp, anul trecut, la DLEP Iaşi au fost înregistrate 9.315 de naşteri, cu aproape 1.000 mai mult ca în 2012. Şi numărul căsătoriilor a fost în creştere, în 2013 fiind înregistrate 2.551, cele mai multe din 2010 încoace. Pe linie de evidenţă a persoanelor, angajaţii DLEP au desfăşurat cea de-a II-a ediţie a campaniei “Prioritate la identitate”. Scopul a fost punerea în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civilă a locuitorilor din toate cele 26 de comune deservite. Astfel, au fost puse în legalitate 1.620 de persoane. În acelaşi timp, au fost puşi în legalitate, prin stabilirea reşedinţei în municipiul Iaşi, peste 17.000 de elevi şi studenţi cazaţi în căminele şcolare şi universităţi. Au fost desfăşurate acţiuni de informare cu privire la actele de identitate în comune, şcoli şi unităţi sanitare. Totalul populaţiei deservite de DLEP a ajuns la 505.000 de locuitori. Prin intermediul staţiei mobile, funcţionarii direcţiei au pus în legalitate persoane nedeplasabile, internate în unităţi sanitare şi în centre de ocrotire/plasament. Pe linie de stare civilă, a fost organizată ”Ziua Familiei”, acţiune la care au participat peste 900 de persoane şi în cadrul căreia au fost premiate familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. În cadrul evenimentului „Noaptea albă a Iaşului”, a fost organizată expoziţia „Acte de căsătorie ale marilor personalităţi ieşene” la sediul în care se desfăşoară activitatea Serviciului de stare civilă, acţiune care a înregistrat peste 3.000 de vizitatori. Tot anul trecut, sediul Serviciului de stare civilă a fost reamenajat, în aşa fel încât sala de oficiere să fie în ton cu evenimentele pe care le găzduieşte. Pentru invitaţii care nu pot participa efectiv la oficierea căsătoriei civile a fost pus la dispoziţie, gratuit, un serviciu de transmitere a căsătoriilor online prin intermediul Messengerului. Astfel, cei dragi au putut fi alături de sărbătoriţi din orice colţ al lumii. Tot anul trecut a fost realizată şi implementată, pe site-ul oficial al instituţiei, www.dlep-iasi.ro, aplicaţia de programare on-line, prin intermediul căreia persoanele care au redobândit cetăţenia română îşi pot programa online data şi ora la care urmează a se prezenta la Serviciul de stare civilă în vederea depunerii cererii şi documentelor necesare transcrierii. Această măsură a înregistrat peste 4.500 de solicitări. În ceea ce priveşte Serviciul de Stare Civilă, în 2013 au fost înregistrate 9.315 naşteri, comparativ cu 8.361 în 2012. Şi căsătoriile au fost în creştere, angajaţii DLEP înregistrând 2.551 de acte comparativ cu 2.311 în 2012.

În anul 2013 s-au primit la Serviciul de evidenţă a persoanelor, 67.980 de cereri pentru eliberarea actului de identitate (comparativ cu 67.153 în 2012), dintre care 65.146 pentru carte de identitate şi 2.834 pentru carte de identitate provizorie, principalele motive fiind: expirarea termenului de valabilitate, schimbarea domiciliului şi numelui, pierderea, furtul, deteriorarea şi eliberarea primei cărţi de identitate. (E.M.)