24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Avem și noi îndrăgostiții noștri. Mai cu opinci, mai cu ițari, fotă și ie, iubăreții mioritici nu se lasă mai prejos decât cei americani, înghesuiți în Valentine’s day. Talentul imitatorilor își găsește mediu propice de exprimare în astfel de apropieri între ”cel mai tare” și cel mai umil. Venim și noi în urma ”stăpânilor lumii” să probăm din tradițiile eldoradiene ale acestora, poate, poate se va întâmpla minunea și vom reuși o dată și o dată să ne trezim peste noapte americani get beget.
Tot mai visăm ”să vină și pentru noi americanii”, așteptați cu ochii în Soare atât amar de ani. Noi îi așteptam cu pâine, sare și țuică, ei treceau pe lângă noi ignorându-ne sau pur și simplu neavând știința că existăm și noi în această gară facultativă numită România, este adeăvrat lângă Ungaria, dar în nici un caz Ungaria.
Am fost și încă vom mai fi entuziasmați la gândul că vor sosiamericanii nu numai la Deveselu sau la Kogălniceanu, dar și pe la noi prin bătătură. Un american de sămânță, pentru care fetele din toate satele României încă mai exersează în fața oglinzii formula My name is Margioala. Haw ar you? Pentru ele americanul echivalează cu prințul care își va găsi aleasa, atunci când pantofiorul de tenis pierdut se va potrivi uneia dintre ele, iar aceasta nu poate fi decât ea, cea care nu și-a pierdut speranța că va fi în brațele yankeului coborâtor din visul ei septuagenar.
Așteptarea, oricât de lungă s-a dovedit ea că poate fi, nu a uzat deloc emoția răbdării prin care a fost conservată speranța că, în cele din urmă, tot cowboy-ul va fi acela care o va ridica în șa și… pe aici ți-e drumul spre acel Eldorado original, de peste ocean.
În acest timp nesfârșit al așteptării românii nu au pierdut vremea, încercând să-și facă temele pentru acasă, cotrobăind prin tradițiile celor fără de tradiție, ale acestui popor magnific întrupat din suma popoarelor lumii, care au decis să treacă apa cea mare pentru a construi o nouă națiune. Dacă ar fi să acceptăm ceea ce ne spune istoria vom fi nevoiți să constatăm că și românii, plecați din sec.XVII peste ocean, au participat la nașterea poporului american, independență, față de Regatul Unit, decisă la 4 iulie 1776 și recuoscută la 3 septembrie 1783. Astfel, putem spune fără a greși că și România are dreptul la moștenirea ideii că face parte din acele popoare ale lumii care au pus umărul și restul la nașterea celei mai mari puteri a lumii ce s-a dovedit a fi răspunzătoare pentru democratizarea întregii lumi.
Pe fondul acestei misiuni asumate de americani, românii au răbdat ”cu ochii în Soare” și cu mâinile întinse să vină și la ei americanii să-i scape de foame, nedreptate și toate celelalte rele pe care le-a decis regimul politic primit la schimb de România, la masa tratetivelor la care s-a decis ”împărțirea lumii”. Degetul bont a lui Stalin a sfârtecat România în partea ei de Basarabia, după ce soarta fusese decisă de ”ciuma roșie”. Atunci americani s-au despărțit de noi, ajungând să ne uite nu numai poziția geografică, dar și culorile steagului sau ce oraș ne este capitală, confundând-o fie cu Budapesta, fie cu Sofia, doar așa ca o ironie a sorții, fără a-i putea acuza de rele tratamente aduse istorie acestei țării mult încercate de tot ce a fost rău pe această lume.
Îndepărtarea de aproape 70 de ani de acel moment, ne-a provocat pe noi, băștinașii spațiului mioritic, să încercăm și Vanetine’s day, dar și Halloween-ul, poate, poate vom reuși să devenim noi americani, fără ca cei de dincolo de ocean să se mai oboaseacă ”să ne bată seara la portiță”.
Poate și de aceea ar fi bine să încercăm să facem diferența între 14 februarie și 24 februarie. Aritmetic vorbind vom fi noi în câștig cu zece zile, în timp ce pe plan cultural suntem mult mai profunzi și de mai departe sosiți, dacă ține minte și ține cont că, în timp ce înaintașii noștri se ocupau de cultura de la Hamangia (o cultură neolitică din mileniul IV-II î.Hr., care a fost denumită astfel după vechiul sat Hamangia din comuna Istria, Dobrogea), restul lumii se îndeleticea cu fugărirea iepurelui pe câmpiile lumii.
Ar trebui să fim mai atenți dacă nu la semafor, atunci, cel puțin la răspunsul la întrebarea ”Cine suntem, de unde vneim, încotro mergem?”
