VREMEA va fi predominant frumoasă şi caldă

Miercuri, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă pentru acestă dată calendaristică în toată ţara. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va continua să prezinte intensificări temporare, ziua, în Moldova, Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei, precum şi în zona montană, cu viteze ce pot depăşi la rafală 50 km/h, iar pe crestele cele mai înalte 70 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 8…9 grade în Delta Dunării şi în depresiuni şi 17…18 grade în Oltenia, iar cele minime, în general, între -6 şi 3 grade. Izolat, în zonele joase, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.Joi, vremea se va menţine predominat frumoasă şi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în cursul nopţii regiunile estice, unde se vor semnala unele înnorări. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări uşoare ziua în Moldova, Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei, dar şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 9 grade în estul Transilvaniei şi în deltă şi 16…17 grade în Banat şi în vestul Olteniei. Temperaturile minime se vor situa, în general, între -5 şi 4 grade. Izolat va fi ceaţă în zonele joase de relief.