Marius Copil a acces pe tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Stockholm, dotat cu premii totale de 521.405 euro, luni, după ce l-a învins pe polonezul Marcin Gawron, cu 6-0, 6-4, în ultimul tur al calificărilor. Copil, cap de serie nr. 6 al fazei preliminare, a trecut în primul tur al calificărilor de elvețianul Henri Laaksonen, cu 7-6 (4), 6-4, iar apoi a dispus cu 6-3, 6-4 de germanul Peter Torebko. Tenismanul român de 23 de ani (181 ATP) îl mai învinsese o dată pe Gawron (26 ani, 625 ATP), cu 6-4, 6-4, în 2010, în sferturile unui turneu futures în Elveția. Copil și-a asigurat un cec de 5.360 euro și 12 puncte ATP. La dublu, Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer sunt principalii favoriți, urmând să joace în primul tur cu perechea bulgaro-franceză Grigor Dimitrov/Pierre-Hugues Herbert.