REPLICĂ PENTRU DEDICAȚIE

Adi Cristi

Traian Băsescu nu se dezminte. Merge în continuare pe mâna calului mort. Știe că favorita sa, Elena Udrea,  nu are cum să câștige aceste alegeri prezidențiale. A și supărat-o o dată cu această afirmație bazată pe sinceritate și judecată rațională, decât pe fanteziile sale politice. Președintele jucător se dezlănțuie și sare la beregata principalilor contracandidați ai Elenei Udrea, față de care se înclină, sărutându-i mânuțele în ambele sensuri. Ea este speranța României, pe ea ar trebui să o voteze românii, căci doar aceasta are față de președinte, este adevărat, cum și el în 2004 și în 2009 a demonstrat că, dacă față nu a avut, atunci cel puțin spate a dat de înțeles că are.

Traian Băsescu a executat un atac nimicitor asupra lui Victor Ponta și Klaus Iohannis, pentru a nu se mai vorbi pe la colțuri că el face campanie ascunsă, după înțelegeri pe măsura acesteia, fie cu Ponta, fie cu Iohannis. Au o singură grijă: care dintre ei doi are un aranjament cu Băsescu. Nu am cu niciunul și nu îi consider pe niciunul politicieni apți să fie președintele României și susțin un singur candidat, candidatul PMP: Elena Udrea. – concluzionează Traian Băsescu în același stil inconfundabil cu care a reușit să se impună cu: ”demisionez în cinci minute”.

Reproșurile prezidențiale adresate celor doi ”răufăcători” se doresc a fi un inventar pe care Traian Băsescu l-a memorat pentru zile negre, considerându-l a fi un veritabil arsenal cu care, crede el, se pot câștiga nu numai bătălii, ci chiar războaie.

”Victor Ponta este mincinos și corupt”, ”Klaus Iohannis nu se vede pentru că e de nevăzut. E un oportunist”.

Acest tip de afirmații sunt de genul celor care definesc un drum înfundat. Pentru turul II, Traian Băsescu și-a epuizat orice urmă de credibilitate, aceea care măsoară 6% blocându-se în propriile sale afirmații. Dacă lupta finală se va da între Victor Ponta și Klaus Iohannis, atunci voturile băsesciene vor fi numai bune de pus în cui, nemaiavâd un adresant credibil. Norocul electoratului român este acela că Traian Băsescu nu mai reușește să adune voturi mai multe decât se adună dintr-un sat mărginaș sau dintr-o scară de bloc bucureștean, astfel încât alegerile prezidențiale nu au cum să fie influențate.

Ei vorbesc, ei se agită, ei se recomandă a fi cei mai buni, declarându-și încredere reciprocă, dar nimeni nu-i mai ia în seamă. Spectacolul devine hilar, atunci când Elena Udrea se consideră creația lui Traian Băsescu, iar Traian Băsescu spune cu mândrie că Elena Udrea este creația sa politică.

Gestul lui Traian Băsescu frizează nu numai bunul simț, cât mai ales capacitatea sa de a fi un animal politic veritabil. Astfel de greșeli nu au cum să-l mai salveze, nu mai au cum să-i asigure nici măcar o ieșire de serviciu.

Cu fiecare declarație Traian Băsescu se îngroapă singur în acel drum fără întoarcere, în acel loc plin de verdeață, ”unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”. Trecerea lui Traian Băsescu pe lumea cealaltă nu este o dorință a cuiva, despre ea se face citire doar ca un plan metaforic, ce ne-ar putea scăpa de pacostea aceasta de om, păcătos până-n rărunchi, plin de necurat, plin de ură și de răzbunare diavolească.

Felul său de a  vorbi, agresivitatea limbajului, intoleranța pe care o degajă, intransigența cu care nu ezită să vorbească de unul singur, fac din personajul de mai sus un accident nefericit al rasei umane, deținătorul unei uri endemice, ce are capacitatea de a fi difuzată în aer, prin simple sale mișcări amenințătoare.

Traian Băsescu nu este doar un semen de-al nostru, el a ajuns să fie partea noastră de rău, pe care încercăm să o mascăm, să o ținem în stand by, să o ferim de lumina zilei. Doar el a reușit să și-o potențeze în tot felul de dezastre, care ne-au pus călcâiul pe aortă, astfel încât pedeapsa noastră să fie bucuria și hăhăiala prezidențială.

Suntem expuși pedepsei lui, așa cum și el este rodul lașității noastre. Cel mai sigur comportament de final ar fi ignoranța, să-l lăsăm singur să latre la lună sau în pustiu, chiar dacă astfel de zgomote bizare cer o replică pe măsură.

Singura replică necesară spulberării acestui coșmar ar fi tăcerea. Tăcerea profundă, înțeleaptă și mistuitoare.