Alexandru Saucă şi Vlad Săcăleanu, masteranzi în anul I la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport s-au întors medaliaţi de la cea de-a 5-a ediție a Campionatelor Mondiale Universitare de tir sportiv de la Al-Ain (Emiratele Arabe Unite). Campionatele s-au desfăşurat în perioada 8-12 octombrie, iar echipa României a obţinut un total de 4 medalii (2 de argint la echipe și 2 de bronz la individual).Cei doi studenți ai Universității “Alexandru Ioan Cuza” au făcut parte din echipele medaliate cu argint la concursul de pistol liber, respectiv pistol cu aer comprimat.În plus, Alexandru Saucă a ocupat treapta a treia a podiumului, câștigând medalia de bronz, la concursul individual de pistol liber.Studenții UAIC urmează programul de master “Activități de timp liber și sporturi extreme” și au fost conduși de antrenorul lotului, prof. Ion Săcăleanu din Iași.