Trei sferturi dintre afacerile de familie din România au înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri în ultimul an financiar, dar competiţia este mai intensă, iar presiunea asupra preţurilor este mai mare, potrivit sondajului PwC Family Business Survey. „74% dintre afacerile de familie din România declară că au înregistrat o creştere a cifrei de afaceri în ultimul an financiar, însă antreprenorii din ţara noastră sunt mai precauţi decât omologii lor la nivel global în ceea ce priveşte viitorul, ei fiind preocupaţi mai ales de situaţia economică generală şi de înăsprirea competiţiei”, aratã compania de audit şi consultanţă, într-un comunicat.Astfel, 62% dintre respondenţii români se aşteaptă la o creştere constantă a afacerii lor în următorii cinci ani, iar alţi 13% mizează pe o creştere rapidă şi agresivă. Nevoia de continuă inovare, instabilitatea pieţei, atragerea personalului cu abilităţi cheie, competiţia acerbă şi globalizarea accentuată sunt menţionate ca fiind cele mai importante provocări pentru afacerile de familie din România.Pentru a continua să crească, afacerile de familie trebuie să se adapteze mai repede, să inoveze mai devreme şi să-şi profesionalizeze felul în care îşi desfăşoară operaţiunile, conform celui de-al şaptelea sondaj bienal PwC, efectuat pe un eşantion global de 2.378 proprietari şi directori de afaceri de familie din peste 40 de ţări, inclusiv România. Raportul, intitulat „Up close and professional: the family factor”, arată că, în ciuda mediului economic dificil, îngreunat de lipsa de forţă de muncă talentată, de dificultăţile legate de inovaţie şi guvernanţa corporativă, afacerile de familie rămân dinamice şi adaptabile. Astfel, afacerile de familie reprezintă 70-90% din PIB-ul global şi sunt un barometru al sănătăţii economiei.Una dintre concluziile cercetării din acest an este că nevoia de profesionalizare a afacerii devine din ce în ce mai mult o problemă centrală a afacerilor de familie, agravată şi de presiunea pe preţuri şi creşterea costurilor. În ediţia din 2012 această nevoie a fost foarte puţin menţionată, dar anul acesta 40% dintre respondenţi au considerat că profesionalizarea va fi una dintre provocările principale în următorii cinci ani. Aceasta trebuie însoţită şi de o „profesionalizare” a raporturilor familiei cu compania.”Este clar că au apărut noi provocări la orizont pentru afacerile de familie: contextul economic este mai dificil, competiţia mai agresivă, presiunea asupra preţurilor este în creştere, iar schimbările se produc cu o viteză din ce în ce mai mare. Cu toate acestea, afacerile antreprenoriale dau dovadă de rezistenţă şi de capacitate de adaptare, ele fiind fundamentul unei creşteri economice sănătoase. Totuşi, există o dinamică a familiei (family factor) care poate avea un impact major asupra companiei, impact care pare să fie ignorat de către cei mai mulţi respondenţi”, a declarat Alexandru Medelean, liderul echipei de servicii integrate pentru antreprenori şi afaceri de familie din cadrul PwC România.Sondajul a luat în considerare companiile de familie cu o cifră de afaceri mai mare de 5 milioane de dolari din peste 4o de ţări. Interviurile cu 2.378 proprietari de afaceri de familie şi directori executivi au avut loc între 29 aprilie şi 29 august. Valoarea totală însumată a cifrei de afaceri a companiilor acoperite depăşeşte 500 de miliarde de dolari.