Un grup de studenți români a numit un asteroid în memoria profesorului Marin Bica

imageResize (7)Un grup de 10 studenți români, condus de Cristian Lazăr (22 ani), a propus numirea unui asteroid în memoria profesorului lor Marin Bica, în cadrul campaniei internaționale „Name an asteroid”, informează un comunicat transmis joi de Agenția Spațială Română (ROSA). Propunerea studenților a fost aleasă drept câștigătoare alături de alte cinci, selectate din 1.500 de înscrieri. Competiția a fost demarată la sfârșitul anului 2013 de grupul de lucru „Obiecte din Proximitatea Terrei” (Near Earth Objects) din cadrul Consiliului Consultativ al Generației Spațiale (SGAC). Câștigătorii au fost anunțați oficial sâmbătă, astfel încât la momentul actual asteroidul (4633) 1988AJ5 poartă deja numele „Marinbica”. Numele propus de participanții români a fost selectat de SGAC dintre cele 1.500 de propuneri din întreaga lume, fiind trimis ulterior către Uniunea Astronomică Internațională (Internațional Astronomical Union — IAU), singura organizație din lume care poate oferi nume oficiale corpurilor cerești. Asteroidul (4633) 1988AJ5 face parte din centura principală de asteroizi, aflată între Marte și Jupiter. Aflat la o distanță de 2.914 UA față de Pământ (1 unitate astronomică = distanța de la Pământ la Soare), asteroidul face o rotație completă în jurul Soarelui în 5,67 ani, are o magnitudine de 12,8 și un diametru estimat la 9 km. „Sunt foarte, foarte fericit și mândru de această veste. Nu pot să exprim în cuvinte cât sunt de fericit că acest lucru s-a întâmplat! Marin Dacian Bica a fost profesorul meu cu care am studiat astronomie și astrofizică extracurricular. A fost un om deosebit și a decedat tragic. Sunt foarte fericit că am propus ideea ca un asteroid să îi poarte numele, pentru că a adus multe contribuții atât astronomiei românești, cât și internaționale”, a afirmat Cristian Lazăr după ce a aflat că propunerea sa a fost acceptată. În calitate de profesor de fizică la Școala Generală „Dacia” și membru fondator al Astroclubului „Meridian Zero” din Oradea, Marin Bica a adus nenumărate contribuții în astronomie, atât pe plan național, cât și internațional. El a coordonat ani la rând Lotul Național de Astronomie și Astrofizică, obținând cu elevii săi medalii de aur și argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică. În campania internațională susținută de Space Generation Advisory Council, cu scopul de a denumi un asteroid, și-au primit numele șase asteroizi. „Această campanie s-a bucurat de un real succes. Am avut propuneri din 85 de țări iar selectarea numelor a fost o adevărată provocare. Este extraordinar să văd că cineva din România a fost selecționat. Aș dori să îl felicit pe Cristian pentru că a făcut propunerea și pe toți cei implicați care au făcut acest lucru posibil”, a declarat conducătorul proiectului, Alex Karl. Consiliul Consultativ al Generației Spațiale — Space Generation Advisory Council este o organizație nonguvernamentală internațională, cu sediul în Viena, Austria, care reunește studenți și tineri interesați de științele spațiale și care le permite să își exprime cuvântul în problemele legate de spațiu. SGAC este reprezentată de maximum două persoane de contact în fiecare țară.