BEC a stabilit orarul comunicării rezultatelor parțiale ale alegerilor prezidențiale

biroul-electoral-central.gkpc70d69wBiroul Electoral Central (BEC), precum și birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor Municipiului București și Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate vor furniza zilnic rezultate parțiale, începând cu ora 0,00 din data de 3 noiembrie sau, în cazul unui al doilea tur de scrutin, din data de 17 noiembrie, potrivit unei decizii aprobate în ultima ședința. Conform documentului, informațiile vor fi disponibile și date publicității, începând cu orele 2,00, 5,00, 9,00, 11,00, 17,00, 20,00 din zilele menționate ( 3 sau 17 noiembrie), iar ora de referință a datelor prezentate va fi cu două ore în urmă față de momentul comunicării, adică 0,00, 3,00, 7,00, 9,00, 15,00, 18,00. Comunicatele privind centralizarea rezultatelor alegerilor pentru președintele României vor fi făcute publice de către președinții, sau, după caz, de purtătorii de cuvânt ai birourilor electorale și vor fi afișate pe site-ul BEC, www.bec2014.ro. Potrivit deciziei, pe lângă BEC, birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor Municipiului București și Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, se organizează stații de prelucrare și centralizare a datelor și informațiilor cuprinse în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării la nivelul secțiilor de votare, în cadrul cărora își desfășoară activitatea statisticienii din cadrul aparatului tehnic auxiliar al acestor birouri electorale desemnați în acest scop. În cadrul stațiilor de prelucrare, personalul Institutului Național de Statistică verifică și procesează în sistemul informatic procesele verbale privind consemnarea rezultatelor votării întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare, generează din sistemul informatic și înaintează spre aprobare birourilor electorale pe lângă care funcționează, procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării la nivel de județ, sector, străinătate, precum și la nivel național.