S-a înființat prima Asociație a Traducătorilor Literari din România – ARTLIT

artlitUn grup de traducători a înființat prima Asociație a Traducătorilor Literari din România – ARTLIT, în contextul în care țara noastră era singura din Europa fără o organizație activă și funcțională de acest fel, informează ARTLIT .Membrii fondatori ai asociației sunt Andrei Anastasescu, Lavinia Braniște, Dragoș Dodu, Florentina Hojbotă și Ciprian Șiulea, cărora li s-au alăturat deja și alte nume importante ale scenei culturale autohtone, cum ar fi poetul și traducătorul Bogdan Ghiu sau jurnalistul Matei Martin. Printre altele, nou înființata asociație își propune să facă un bilanț al situației în care se află în acest moment traducătorul român de carte, cu accent pe problemele cu care acesta se confruntă, cu scopul de a identifica soluții posibile și a pune bazele unui plan de acțiune. Asociația își mai propune, de asemenea, să creeze un set de recomandări de bune practici pe care să le urmeze traducătorii literari, să creeze o bază de date cu traducătorii literari, o alta cu editurile și cu alte informații relevante din domeniu, inclusiv un sistem transparent de informare despre burse, granturi, stagii de formare sau oricare alte oportunități pentru traducătorii literari.