UNDE DAI ȘI CINE CRAPĂ

Adi Cristi

Adi Cristi

Traian Băsescu ne crede proști sau ”o face pe-a prostul”, pentru a invoca mai târziu lipsă de discernământ. Nebunia cu ofițerii acoperiți a declanșat la comanda sa icniturile fetelor din dotare (se poate citi fără a greși Elena Udrea și Monica Macovei), care s-au racordat la țipetele necontrolate ale președintelui jucător, din ce în ce mai conștient că, după 22 decembrie, nu-i va mai fi bine în libertate.

Pe această temă hilară, ce nu poate fi demonstrată din cauză de lege (legea nu-ți dă voie să recunoști dacă ai fost ofițer acoperit) doamnele candidate la președinție, macoveica și udrista,  au început să-și ridice poalele și să ceară tot felul de absurdități, crezând că, dacă vor rămâne doar ele să candideze singure, le-a vota cineva! Nici ele nu cred că ar îndrăzni să se voteze: Monica Macovei dacă s-ar privi din greșeală în drum spre vot într-o vitrină. Elena Udrea dacă ar trebui să răspundă singură dacă ea este cea mai bună alegere.

Între timp Traian Băsescu încearcă să bage cât mai mulți cărbuni în cuptorul dezbinării, terfelindu-i pe toți contra-candidații Elenei Udrea. Doar Elena Udrea contează, doar ea are sprijinul necondiționat al președintelui, chiar dacă acesta este nevoit să încalce legea, să sfideze Constituția. Indiferent de ceea ce cred el că se poate întâmpla, poporul îi va taxa nemilos la votul din 2 noiembrie.

Din ce în ce mai multe personalități ale scenei politice actuale încep să vorbească, să depună mărturii împotriva lui Traian Băsescu, aducându-i aminte că el face parte din categoria hoților care strigă ”Prinde-ți hoțul!” Se pare că, Traian Băsescu a fost acel ofițer acoperit despre care vorbește. El a fost cel care a ridicat două degete în fața lui Petre Roman căruia i-a mărturisit că a avut angajament semnat cu Securitatea. Despre el, Emil Constantinescu, fostul președinte al României, afirma că a fost o slugă care trebuia să dea socoteală celor care îl plătesc. Un astfel de portret poate identifica un veritabil spion, pus în slujba altora.

El, Traian Băsescu, disperat și agresiv, sare nu doar la gâtul lui Victor Ponta sau la gâtul lui Teodor Meleșcanu, ci acuză de minciună, în direct, întregul Serviciu de Informații Extern (sic!) Este singurul președinte dintr-un stat democrat care își permite acest lucru. De fapt, Traian Băsescu atacă pe toți cei care nu i se supun, pe toți cei care îi sunt împotrivă, fie că sunt lideri politici, magistrați (judecători și procurori), șefi de servicii de informații, jurnaliști sau chiar persoane cu care el a colaborat cândva (Andrei Pleșu, Adriana Săftoiu, Renata Weber  etc.)

Toată această zbatere nu mai impresionează pe nimeni. Poporul îl privește ca pe un bolnav mintal, care strigă în miez de noapte că el este Napoleon și Victor Ponta agent acoperit!

Invoc astfel ultimul sondaj de opinie realizat la comanda ziarului Adevărul, de către INSCOP în prima săptămână de campanie (2-8 octombrie 2014). Astfel, candidatul PSD, Victor Ponta,  ar obține 40,6% în primul tur de pe 2 noiembrie, urmat de candidatul ACL, Klaus Iohannis, creditat cu 10 procente mai puțin – 30,1%. Pe locul trei se află candidata PMP, Elena Udrea, cea care, cu 6,7% îl depășește pe candidatul Partidului Liberal Reformat (PLR), fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, creditat cu 6,2%. Urmează Teodor Meleșcanu și Monica Macovei, cu mai puțin de 5%.

Victor Ponta s-ar impune și în finala prezidențială, cu 53,5%, în timp ce Klaus Iohannis ar lua doar 46,5%. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1095 de persoane și are o marjă de eroare de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Iată de ce Traian Băsescu s-a decis să arunce în luptă și această mizerie cu ofițerul acoperit, ignorând legea, încălcând-o, terfelind-o, asumându-și, după cum singur recunoaște, că este pregătit să suporte toate consecințele. Acest spectacol ridicol cred că va scoate și mai mult la iveală ”cine sunt urmașii lui Traian”, de la Elena Udrea, via Klaus Iohannis, la Monica Macovei, urmașii pe care poporul, sătul de dușmăniile lui Traian Băsescu, îi va sancționa decisiv.

O astfel de situație bine gestionată de Victor Ponta ar putea să-i aducă victoria la prezidențiale încă din primul tur. Totul e să știe cum să gestioneze această lovitură de bumerang aruncată neinspirat de Traian Băsescu înspre principalul candidat la fotoliul de la Cotroceni. Ne încadrăm perfect în situația lui ”Unde dai și cine crapă!”