Fără victorie și după cel de-al 11-lea ”val”: CSMS Iași – FC Botoșani 2-2 (1-1)

etapa 11 iasi - botosani 2-2CSMS Iași a trecut la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul etapei a XI-a a Ligii I, pe lângă prima victorie din acest sezon, în meciul disputat pe teren propriu, împotriva formației FC Botoșani. Deși a condus de două ori, elevii lui Nicolo Napoli nu au reușit, în final, decât obținerea unui rezultat de egalitate (2-2), care nu îi ajută deloc în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Meciul din Copou a început cum nu se putea mai bine pentru gazde, care la prima acțiune ofensivă au înscris, în min. 2, prin Coșereanu, care a reluat surprinzător un balon expediat în careul oaspeților, de pe partea dreaptă, de Ionuț Voicu. Botoșănenii acuză din plin șocul primirii golulului, iar în min. 5, Crețu trece pe lângă majorarea scorului,  după o centrare excelentă a lui Olah. CSMS se aruncă în atac și în min. 10, Lucian Munteanu expediază o ”torpilă” de la 30 de metri, care își greșește de puțin ținta. În min. 13, Wesley este oprit neregulamentar de Vașvari, însă șutul din lovitură liberă, tras de Țigănașu de la 25 de metru, deși ”străpunge” zidul oaspeților, este reținut cu siguranță de portarul Curileac. În min. 25, Ciucur are o bună ocazie de a șuta pe spațiul porții oaspeților, însă se încurcă în minge! Pe fondul dominării aproape totale a gazdelor, elevii lui Leo Grozavu reușesc să egaleze, în min. 30, prin Martinuș, după o super-execuție dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri. Este rândul gazdelor să acuze șocul primirii golului, iar în min. 40, Hadnagy reia pe lângă poartă, din opt metri. În actul secund, scenariul se repetă, cu Iașul în atac și cu jucătorii de la FC Botoșani apărându-se supranumeric. La numai două minute de la reluare, CSMS preia conducerea pe tabela de marcaj, în urma golului reușit de Onduku, după o gafă impardonabilă a portarului Curiliuc. În min. 58, Wesley este faultat de Oltean la marginea careului, lovitura liberă executată de Olah trecând puțin peste transversală. În min. 66, Onduku este eliminat de arbitrul Marius Avram pentru primirea celui de-al doilea cartonaș galben. Rămași în zece oameni, gazdele se retrag în fața propriului careu, situație de care vor profita cei de la Botoșani, care reușesc golul egalării, în min. 77, prin Codoban, în urma unei centrări în careu a lui Martinuș. În min. 81, Hadnagy trece pe lângă golul trei al botoșănenilor, după ce ratează incredibil din zece metri! Iașul termină partida ”în corzi”, mulțumindu-se, în final, cu egalul, deși mai bine de două treimi din meci a fost echipa mai bună, mai ofensivă și care și-a dorit mai mult victoria. Au evoluat echipele: CSMS Iași: Caparco – I. Voicu, Cr. Munteanu, Crețu, Țigănașu – Ciucur (min. 45 Bole), Novac, Olah, Coșereanu (min. 80 Bosoi) – Wesley, Onduku; FC Botoșani: Curileac – Patache, Oltean (min. 68 Codoban), Tincu, Axinte – Vașvari, Russel, Croitoru (min. 54 Ianc), Fulop – Hadnagy (min. 88 Marian), Martinuș. În urma acestui rezultat, CSMS Iași ocupă locul al 17-lea în clasament, cu 5 puncte. În etapa viitoare, ieșenii vor întâlni, în deplasare, formația Ceahlăul Piatra Neamț.  (E.M.)