Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.Distincţia i-a fost acordată în cadrul ediţiei a şasea a Lumiere Grand Film Festival din Lyon (13 -19 octombrie).”Cred că întotdeauna am căutat în filmele mele culorile saturate ale cinema-ului copilăriei mele. La moartea mamei mele, am început să mă gândesc că ea a fost la baza acestui demers. A fost răzbunarea sa şi sper că am fost la înalţimea aşteptărilor ei. Sunt 35 de ani de când încerc să fac asta, din toată inima”, a declarat, foarte emoţionat, regizorul spaniol Pedro Almodovar.Cineastul, în vârstă de 65 de ani, a primit apoi distincţia din mâinile actriţei franceze Binoche, care i-a adus înainte de premiere un omagiu spaniolului, încheind o ceremonie festivă în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea cinematografiei.”Pedro Almodovar a abordat subiecte care nu mai sunt acum doar apanajul cinematografiei spaniole: exuberanţa, dar şi rolul femeilor şi al persoanelor marginalizate”, a declarat, pentru AFP, Thierry Frémaux, directorul Festivalului Lumière.Incredibil povestitor al unor istorii în care apar o mulţime de personaje colorate,Almodovar le urmează lui Clint Eastwood, Milos Forman, Ken Loach, Gérard Depardieu şi Quentin Tarantino, care au în palmares acest premiu creat în 2009, la lansarea evenimentului cinematografic.”Sunt un realizator autentic, în sensul că fac ceea ce sunt capabil să fac, cum ştiu eu”, a declarat Almodovar în cadrul unui masterclass susţinut vineri după-amiază, în cadrul festivalului. „Am ştiut dintotdeauna, din fragedă pruncie, că vocaţia mea a fost să spun poveşti şi să o fac cu ajutorul imaginilor”, a spus artistul spaniol, care este şi pictor, scriitor şi cântăreţ.”Las în urmă toate aceste frustrări, dar ele mi-au influenţat cariera de realizator de cinema”, a precizat Almodovar.Despre procesul său de creaţie, regizorul spaniol spune că este asemănător unei călătorii la finele căreia orice se poate întâmpla, „chiar şi moartea”, şi care începe mereu cu un vis. „Visul dispare când începe filmarea. Apare atunci o nouă fiinţă care mă ghidează către povestea pe care trebuie să o spun. Această surpriză este pasionantă”, a explicat Almodovar.Întrebat despre finalul carierei sale, Pedro Almodovar a recunoscut că momentul cel mai dificil pentru un cineast este să se retragă. „Îi respect foarte mult pe cei care continuă până la capăt, chiar dacă nu mai produc nimic important. Dar mai sunt şi excepţii, iar eu la astea visez”, a spus cineastul spaniol.Pedro Almodovar este cunoscut pentru comediile şi dramele sale care au ca temă centrală viaţa şi relaţiile de familie şi a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1999, cu „Totul despre mama mea/ Todo Sobre Mi Madre”, dar şi Oscarul pentru cel mai bun scenariu, în 2002, cu „Vorbeşte cu ea/ Hable Con Ella”. Cu peste 20 de lungmetraje la activ, Pedro Almodovar a construit cea mai admirată filmografie din cinematografia spaniolă după Luis Bunuel şi a lansat o întreagă generaţie de actori iberici – Antonio Banderas, Carmen Maura, Victoria Abril şi Penelope Cruz. Printre celelalte pelicule notabile ale sale se numără filme precum „Tocuri înalte” (1991), „Sânge fierbinte” (1997), „Proasta creştere” (2004), „Îmbrăţişări frânte” (2009), „Pielea în care trăiesc” (2011). Cel mai recent film regizat de Almodovar se intitulează „Amanţii pasageri” şi a fost lansat în 2013Premiul Lumière, creat de Institutul Lumière, recompensează un cineast care şi-a adus o contribuţie remarcabilă în lumea filmului şi este decernat în acelaşi loc în care cinematograful a fost inventat de Louis şi Auguste Lumière şi în care ei au turnat primul lor film, în 1895, „Muncitori care pleacă din Fabrica Lumière”.