Recent medaliaţi cu bronz la ”Cupa Europei” de la Varazdin (Croaţia), popicarii de la CFR Olimpia ACB Iaşi au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o întâlnire cu reprezentanţii mass-media locale şi naţionale, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Pensiunea ”Aristocrat” din Bucium, al cărui manager, Romeo Haman, este un mare iubitor al sportului, cu întreg lotul de jucători, alcătuit din Remus Antimirescu, Ioan Hordilă, Ion Cercel, Florin Opincă, Bogdan Tudorie, Florin Opincă, Costică Ciurdea, Mănel Manea şi Iulian Gabriel Cucu. Alături de sportivii ieşeni s-au aflat, printre alții, Ionel Popa – reprezentantul Primăriei municipiului Iaşi, Dan Teodorescu – directorul sportiv şi ofiţerul de presă al grupării ceferiste de la ”Gara Mare” și dr. Sorin Cotlarciuc – popicar veteran la CFR Olimpia ACB Iaşi, Popicarii ieşeni au menţionat că medalia de bronz obţinută la Varazdin este o premieră pentru echipa moldavă, ea a fost obţinută printr-un efort colectiv, dar la competiţia din Croaţia s-a simţit totuşi lipsa suporterilor, altădată prezenţi la fiecare cupă la nivel european. ”După locul 3, obţinut la Cupa Europei din Croaţia, ne-am calificat în Liga Campionilor, unde vom juca în optimi cu francezii de la Racing Club Strasbourg, două partide tur-retur. Sperăm să-i învingem şi să mergem mai departe, poate repetăm medalia de la Varazdin şi în Liga Campionilor”, au menţionat la unison antrenorul echipei, Remus Antimirescu, dar şi căpitanul formaţiei ieşene, Ioan Hordilă. Directorul sportiv Dan Teodorescu a mai spus că sportul popicelor ar trebui mai mult băgat în seamă de toată lumea, deoarece el face mare performanţă în Iaşi, acolo unde există şi… altceva în afară de fotbal. În cuvântul său, Ionel Popa a menţionat că la finele anului, Primăria municipiului Iaşi va avea cu siguranţă în vedere performanţa din 2014 a formaţiei CFR Olimpia ACB Iaşi, singura echipă ieşeană care evoluează an de an, cu rezultate bune, în cupele europene. În altă ordine de idei, pe 22 noiembrie (acasă – de la ora 13.00) şi pe 6 decembrie (în deplasare – de la ora locală 13.00, dar 14.00 în România), CFR Olimpia ACB Iaşi se va confrunta în optimile de finală ale ”Ligii Campionilor” cu deținătoarea titlului din Franţa, Racing Club Strasbourg.
Echipa franceză şi-a anunţat prezenţa la Iaşi din data de 21 noiembrie, cu un lot din şase lansatori, ei fiind Christian HOFERER, Bruno EIBEL, românul Ion Florin BRATU, Frédéric KOELL, Julien SCHMITT, Julien HARTMANN (sau Romain DONNATE). Conducătorul delegaţiei va fi preşedintele Gérard JANUS, care este şi primarul comunei franceze Fort-Louis. Va lipsi din lotul francez, din motive obiective, românul Ştefan GOGORIŢĂ, fost coleg de echipă în anii din urmă, la ICMRS Galaţi, cu Remus ANTIMIRESCU. (E.M.)