Un grup de profesori din cadrul Colegiului Naţional de Artă “Octav Băncilă” Iaşi a participat săptămâna trecută la cea de-a patra mobilitate din cadrul proiectului Leonardo da Vinci, cu tema „Are you safe at work?”. Evenimentul, desfășurat în perioada 15-17 octombrie, a fost găzduit de instituția parteneră a liceului ieșean din oraşul Glastonbury (Marea Britanie). Partenerii proiectului european provin din Bulgaria,Italia, Marea Britanie și Turcia. Următoarea mobilitate va avea loc în luna martie 2015 în Iaşi, la Colegiul Naţional de Artă“Octav Băncilă”, iar ultima întâlnire de proiect se va desfăşura în Turcia, în luna mai 2015. ”Profesorii ieşeni au fost apreciaţi de organizatorii evenimentului pentru implicarea în activităţile proiectului, exemplele de bună practică privitoare la siguranţă de la locul de muncă, seriozitate şi professionalism”, a declarat prof. Florin Ciobotaru, director adjunct al Liceului de Artă ”Octav Băncilă” Iași. (E.M.)