Se întâmplă la Iași: cei mai mulți dintre administratorii asociațiilor de proprietari nu cunosc legislația!

Avizier intretinere Dalkia Termo Iași a organizat în perioada 2 iulie – 30 septembrie 2014, cu sprijinul Primăriei, un număr de șapte audiențe publice, în principalele cartiere ale municipiului, pentru a veni cât mai aproape de clienții săi, a afla problemele cu care aceștia se confruntă în legătură cu furnizarea apei calde și a căldurii, și nu numai. Potrivit reprezentanților societății, în urma întâlnirilor cu cetățenii, la care au participat peste 300 de persoane, au fost centralizate, în total, 147 de acțtiuni de întreprins de către Dalkia, Primăria municipiului Iași și SC Termo-Service SA. Astfel, în urma discuțiilor avute cu cetățenii s-au constatat numeroase cazuri în rândul reprezentanților asociațiilor de proprietari, de necunoaștere a cadrului legislativ în vigoare, atât în ceea ce privește repartizarea costurilor cu încălzirea, cât și alte aspecte legate de traiul în cadrul unui condominiu, reglementate prin Legea nr. 230/2007, de organizare și funcționare a asociațiilor de proprietari, și prin Normele metodologice de aplicare a acestei legi. ”Astfel, cele trei regulamente, elaborate de Primăria municipiului Iași, cu sprijinul ANRSC – autoritatea națională de reglementare pentru serviciile publice, care, în curând, vor fi supuse votului Consiliului Local al Municipiului Iași, se vor dovedi extrem de utile, în sensul că vor clarifica foarte multe aspecte în interesul atât al locatarilor, cât și al reprezentanților asociațiilor de proprietari (președinte, comitet executiv, cenzor, administrator), regulamentul privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, regulamentul privind atestarea administratorilor persoane fizice (care prevede, o dată la doi ani, un examen de verificare a cunoștințelor și a modului de aplicare a legii în exercitarea funcției de administrator, regulamentul privind autorizarea administratorilor persoane juridice (firme de administrare imobile). În același sens, extrem de importantă va fi comunicarea publică din partea Primăriei municipiului Iași, care va publica permanent pe propriul site internet (cu actualizare periodică): lista cu administratorii atestați (date de contact, număr și data de eliberare a atestatului de administrator), lista cu administratorii cu atestatul suspendat sau retras (numele, motivul pentru suspendarea / retragerea atestatului, data la care s-a dispus respectiva măsură), lista cu societățile de administrare imobile autorizate (coordonatele de contact, numărul și data de eliberare a autorizației de funcționare), lista cu societățile de administrare imobile cu autorizația suspendată sau retrasă (denumirea, motivul pentru suspendarea / retragerea autorizației, data la care s-a dispus respectiva măsură), lista cu sancțiunile date de serviciul de specialitate din cadrul municipalității, în urma controalelor derulate la asociațiile de proprietari: data, sancțiunea dispusă, motivul pentru care s-a luat respectiva măsură, persoana sau entitatea din cadrul asociației care a primit sancțiunea, forma sancțiunii (somație, amendă, suspendare/retragere atestat/autorizație, etc). În aceeași ordine de idei, se constată necesitatea înființării cât mai rapide a Centrului de Consiliere a Asociațiilor și a Locatarilor (la PT 9 Cantemir): centrul va fi un instrument esențial de comunicare cu cetățenii și de educare a acestora în ceea ce privește drepturile, dar și obligațiile pe care le au atât președinții/administratorii de asociații, cât și locatarii de la bloc. În plus, la acest Centru de Consiliere ar putea fi invitați să-și împărtășească experiența unii președinți și administratori de asociații, care fac o muncă impecabilă de ani de zile, dedicată în totalitate locatarilor pe care îi reprezintă. Aceștia pot constitui un exemplu pozitiv și cât se poate de concret pentru cei care sunt interesați de activitatea de coordonare sau administrare a unei asociații”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, Director Comercial, Membru în Directoratul Dalkia Termo Iași S.A., care a adăugat că toate aceste elemente vor fi foarte utile locatarilor și asociațiilor, urmând să contribuie la evitarea unor situații delicate, la care se ajunge de multe ori din cauza lipsei informațiilor sau a accesului dificil la acestea. Tot în urma discuțiilor avute cu cetățenii s-a mai constatat că există probleme în condominii la rețelele interioare de energie termică și de apă rece și canalizare (avarii, conducte obturate, nefuncționale) din cauza vechimii acestora, instalațiile datând din perioada construcției blocurilor, nefiind înlocuite vreodată. ”Soluția constă în informarea corectă și completă a tuturor locatarilor, de către reprezentanții asociațiilor de proprietari, asupra prevederilor legale în ceea ce privește obligația pe care o au cu toții pentru întreținerea echipamentelor și instalațiilor comune din bloc (cf. Dispozițiilor art. 34(1) din Legea nr. 230/ 2007 a asociațiilor de proprietari, care menționează că administrarea, întreținerea, investițiile și reparațiile asupra proprietății comune sunt în sarcina asociației de proprietari”, a precizat Ana-Maria Icătoiu. Nu în ultimul rând, în urma audiențelor organizate de Dalkia cu ieșenii au fost observate multe probleme în cadrul asociațiilor, în ceea ce privește recuperarerea de către reprezentanții acestora a sumelor restante de la locatarii rău-platnici. ”De multe ori, datoriile acumulate de aceștia nu sunt din cauza problemelor financiare, ci a relei-credințe, iar etapele ce trebuie parcurse de asociații pentru recuperarea acestor sume sunt de cele mai multe ori greoaie și de durată. O flexibilitate legislativă sporită ar oferi asociațiilor instrumentele juridice de care au nevoie, în așa fel încât locatarii bun-platnici să nu aibă de suferit din cauza vecinilor mai puțin corecți”, a adăugat Direcotrul Comercial al Dalkia Termo Iași. În aceeași ordine de idei, Ana-Maria Icătoiu a anunțat că Dalkia întreprinde o serie de acțiuni în vederea informării clienților cu privire la valoarea debitelor neachitate cu care aceștia figurează în evidența operatorului, în scopul prevenirii situațiilor in care locatarii nu sunt la curent cu sumele datorate de asociație la plata energiei termice. ”Din acest motiv, ne vedem în imposibilitatea pornirii încălzirii, în condițiile în care președinții acestor asociații refuză chemarea noastră la dialog, ce are ca obiectiv semnarea unui protocol de plată eșalonată a datoriilor, în asa fel încât să putem porni căldura în blocurile respective”, a precizat reprezentantul Dalkia Termo Iași. (E.M.)