Simona Halep a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor, învingând-o în două seturi, 6-2, 6-3, pe canadiancaEugenie Bouchard, într-o partidă din cadrul Grupei Roșii a acestei competiții, dotată cu premii totale în valoare de 6,5 milioane dolari. Halep, care participă în premieră la marea finală a circuitului WTA, nu a avut nicio emoție în fața lui Bouchard, pe care a dominat-o cu autoritate în ambele seturi, reușind să se impună în 68 de minute de joc. Simona Halep (23 ani), numărul patru mondial, și Eugenie Bouchard (20 ani, 5 WTA) își împărțiseră până acum victoriile în circuit: românca a învins anul acesta la Indian Wells, în optimi, cu 6-2, 1-6, 6-4, iar jucătoarea canadiană s-a impus în semifinale la Wimbledon, cu 7-6 (5), 6-2. Simona Halep și-a asigurat un cec de 243.000 dolari pentru acest succes și va juca următorul meci miercuri, cuSerena Williams. Halep a pierdut toate cele trei dispute cu Serena Williams, americanca învingând în 2011 în turul secund la Wimbledon, cu 3-6, 6-2, 6-1, și anul trecut la Roma, cu 6-3, 6-0 în semifinale, și la Cincinnati, cu 6-0, 6-4 în sferturi. În primul meci din Grupa Roșie, disputat luni, americanca Serena Williams, numărul unu mondial, a dispus tot în două seturi, 6-4, 6-4, de sârboaica Ana Ivanovic (nr.7 WTA).