Simona Halep, victorie de senzație la ”Turneul Campioanelor”

victorie senzationalaSimona Halep a reușit o victorie de senzație, 6-0, 6-2 cu americanca Serena Williams, liderul mondial, ieri, în cel de-al doilea său meci din cadrul ”Turneului Campioanelor”, care are loc la Singapore. Halep, numărul patru WTA, a reușit cea mai mare victorie din cariera sa, în doar 65 de minute, după ce pierduse cele trei partide disputate anterior cu Serena. Americanca a învins în 2011 în turul secund la Wimbledon, cu 3-6, 6-2, 6-1, și anul trecut la Roma, cu 6-3, 6-0 în semifinale, și la Cincinnati, cu 6-0, 6-4 în sferturi. Simona Halep, fostă număr doi mondial, este ca și calificată în semifinalele competiției, după ce în primul meci a învins-o pe Eugenie Bouchard, cu 6-2, 6-3. Românca și-a asigurat până acum 460 de puncte WTA și 406.000 de dolari la turneul de la Singapore, care este dotat cu premii totale de 6,5 milioane de dolari. Deși Serena a început meciul cu un as, jucătoarea de 23 de ani din Constanța a reușit să câștige primul ghem pe serviciul americancei, care a comis dublă greșeală. Williams nu s-a regăsit și a făcut greșeală după greșeală (18 erori neforțate în primul set, față de doar una Halep), astfel că Halep și-a trecut în cont primul set, în doar 20 de minute, cu un neverosimil 6-0. Setul secund a început la fel de bine pentru Simona, cu un break, românca a avut 2-0, dar Serena a mai redus din erori, a câștigat primul său ghem (1-2), dar Halep a continuat evoluția de înalt nivel și s-a desprins la 3-1 și a făcut un nou break pentru 4-1. Halep și-a valorificat din nou serviciul, a ajuns la 5-1, Serena a mai câștigat un ghem, dar Halep a închis conturile, cu 6-2 în setul secund. Williams nu mai pierduse un set la zero din 2008, când sora sa Venus Williams se impunea cu 5-7, 6-1, 6-0 la Turneul Campioanelor, în Qatar. În celălalt meci al zilei se vor înfrunta Ana Ivanovic (Serbia) și Eugenie Bouchard (Canada). Halep va disputa următorul său meci, ultimul din grupă, cu Ivanovic, vineri. Simona a învins-o pe sârboaică anul trecut la Turneul Campioanelor ”B” de la Sofia, cu 2-6, 6-1, 6-3, și anul acesta, în sferturi la Madrid, cu 6-2, 6-2. Ivanovic (26 ani, 8 WTA) s-a impus anul trecut la Doha, când Halep a abandonat după primul set (la scorul de 6-3). În plus, sârboaica a profitat anul acesta, în sferturi, la Beijing, de o neprezentare a Simonei, retrasă în urma unei accidentări la coapsă.