Una dintre cele mai complexe și dificile lucrări executate în ultima perioadă în Iași, cu fonduri europene nerambursabile, este construcția pasajului suprateran ”Octav Băncilă”, care urmează să facă legătura între cartierele Dacia și Păcurari. Complexitatea lucrării este dată atât de zona de șantier, aflată într-un perimetru urban intens circulat, cu multe artere rutiere, căi ferate, etc, cât și de rețelele de utilități din subteran. Potrivit reprezentanților Primăriei, în prezent, la pasajul ”Octav Băncilă” se lucrează la montarea tablierului metalic pe tronsoanele dintre pila P2 și pila P1, precum și între pila P1 și culeea C1 (termen de finalizare: 30 octombrie 2014), dar și la montarea plăcilor de beton prefabricate peste tablierul metalic (termen de finalizare: 20 decembrie 2014). Pe data de 28 august 2014, ADRNE Piatra Neamț a aprobat revizuirea proiectului tehnic, iar termenul de implementare a proiectului este programat a fi prelungit până la data de 16 decembrie 2015. Valoarea contractului s-a redus cu 3,6 milioane lei, datorită înlocuirii rampelelor şi bretelei de acces Arcu cu noua soluţie tehnică avizată, ce prevede piloţi de beton armat şi ziduri de sprijin din beton. Inițial, soluția prevăzută de proiectant pentru rampele de acces prevedea rampe de pământ armat. Problema a apărut la momentul săpăturilor, când au fost descoperite rețele de canalizare care nu figurau în planurile oficiale transmise de către SC Apavital SA. A fost nevoie de devierea acestor rețele și de modificarea soluției tehnice pentru rampe, care să devină din piloți și ziduri de sprijin din beton armat. Modificarea proiectului privind rampele de acces nu a modificat parametrii pasajului superior Octav Băncilă: platformă de 11,90 m, care cuprinde partea carosabilă (7,80 m, adică două benzi x 3,90 m fiecare) și două trotuare pietonale (1,70 fiecare, din care care 0,20 m pentru parapetul de siguranță). ”Din păcate, operatorul autorizat ApaVital nu a știut să identifice cu exactitate poziția rețelei de canalizare, astfel încât am fost nevoiți să modificăm o parte din proiectul tehnic. Modificarea privește doar rampa de acces pe pasaj. Am aflat, cu surprindere, că sunt unele voci, printre care și cea a președintelui Consiliului Județean Iași, care spun că pasajul va avea … sens unic. Este o dovadă de rea-credință. Ţin să-i aduc la cunoştinţă sensurile de circulaţie nu se stabilesc după cum bate vântul, ci după indicatorii de trafic rutier. Iar conform proiectului, pasajul are două benzi de circulaţie care permit două sensuri de mers”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Valoarea totală a proiectului ”Axa de dezvoltare Nord-Sud Pasaj Octav Băncilă” este de 87,761 milioane lei, din care 70 milioane lei reprezintă fonduri europene nerambursabile. Contractul de lucrări a fost câștigat prin licitație publică de către Asocierea SC Conest SA Iași (lider), SC Eky Sam SRL Tg. Frumos, SC Vega 93 SRL Galați, SC Corefero SA Galați. Pasajul va conduce, în final, la decongestioanrea traficului în cele două mari cartiere ale oraşului, Dacia şi Păcurari. Proiectul presupune construirea unui pasaj suprateran în zona Triajului CFR, la intersecţia cu strada Moara de Foc, traversând magistrala CFR 606 Iaşi-Paşcani, dar şi reabilitarea a nouă străzi din apropiere, şi anume: Sarmisegetuza, Strămoşilor, Tabacului, Columnei, Vitejilor, Muşatini, Plăieşilor, Petru Poni şi Toma Cozma. Pasajul va avea o lungime totală de 467,20 de metri. (E.M.)