Program special de lucru cu publicul, de alegeri, la Serviciul de Evidență a Persoanelor Iași

program sep de alegeriDirecția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași anunță că, în conformitate cu Radiograma MAI – DEPABD  nr. 3469968/6 octombrie 2014, pentru rezolvarea în mod operativ a solicitărilor privind eliberarea documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot, în zilele de 1 și 2 noiembrie 2014 va fi asigurat un program special de lucru cu publicul, după cum urmează: sâmbătă, 1 noiembrie: Serviciul de Evidență a Persoanelor – program între orele 8.00 – 16.00; Serviciul Stare Civilă (eliberare duplicate) – program între orele 8.00 – 16.00; duminică, 2 noiembrie: Serviciul de Evidență a Persoanelor – program între orele 8.00 – 21.00; Serviciul Stare Civilă (eliberare duplicate) – program între orele 8.00 – 16.00. Cu această ocazie vor fi soluţionate cererile persoanelor cu drept de vot, aflate în următoarele situaţii: actele de identitate sunt expirate, sau actele de identitate sunt pierdute, furate sau distruse. (E.M.)