Cetățenii ruși s-au unit în jurul președintelui Vladimir Putin în contextul actualei crize în relațiile dintre Rusia și Occident, care traversează cea mai dificilă perioadă de după războiul rece, ca urmare a evenimentelor din Ucraina, a declarat șeful adjunct al administrației prezidențiale ruse Vladimir Volodin, într-un discurs susținut miercuri în deschiderea lucrărilor clubului internațional de discuții ‘Valdai’, care anul acesta se desfășoară la Soci, informează RIA Novosti, citând publicația Izvestia, într-o revistă a presei ruse. Atât timp cât ‘există Putin, există și Rusia. Nu este Putin, nici Rusia nu este’, a spus Volodin, într-o teză esențială care reflectă cel mai bine stadiul actual al Rusiei și al societății ruse, în opinia unor analiști. În discursul său, șeful adjunct al administrației prezidențiale ruse a expus în fața participanților (experți internaționali, ziariști, analiști) poziția Kremlinului în principalele dosare interne și mondiale. Forumul de la Valdai, a cărui ediție inaugurală a avut loc în septembrie 2004 în Veliki Novgorod, lângă pitorescul lac Valdai, de unde și-a luat și denumirea, va dezbate timp de trei zile o serie de dosare internaționale, precum criza din Orientul Mijlociu, diferite scenarii ale evoluției situației din Ucraina, problema concurenței la nivel mondial, precum și ‘regulile jocului’ în lumea modernă. Este așteptat să se alăture participanților la forum și președintele rus Vladimir Putin.