Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a redirecționat către Biroul de Relații cu Publicul scrisoarea pe care i-a adresat-o candidata independentă Monica Macovei cu privire la senatorii anchetați în dosarul Microsoft, subliniind că statutul acesteia de eurodeputat și candidat în alegeri nu îi oferă „drepturi suplimentare” comparativ cu ceilalți cetățeni români în raport cu autoritățile publice. Potrivit lui Tăriceanu, Biroul de Relații cu Publicul al Senatului va analiza scrisoarea deschisă, urmând ca Monica Macovei să primească un răspuns în termenul legal. „Am fost informat despre scrisoarea deschisă, publicată pe rețeaua Facebook și pe care ați binevoit să o adresați Președintelui Senatului în calitatea dvs. de membru al PE și de candidat independent la Președinția României. (…) Am studiat legislația română în domeniu și regulamentele PE în vigoare și am ajuns la următoarele concluzii: calitatea de candidat la Președinție nu vă conferă drepturi suplimentare în raport cu autoritățile publice din România, comparativ cu cetățenii români care nu candidează. Calitatea de membru al PE nu vă conferă drepturi suplimentare în raport cu autoritățile publice din România, comparativ cu cetățenii români care nu sunt membri ai forului european”, precizează Tăriceanu în răspunsul său, remis, vineri.Potrivit sursei citate, președintele Senatului spune că nu a reușit să înțeleagă motivul pentru care Monica Macovei a invocat, la finalul scrisorii deschise, cele două calități menționate. „Vă informez că în structura organizatorică a Senatului funcționează un Birou de Relații cu Publicul, accesibil tuturor cetățenilor, candidați sau nu, membri sau nu ai PE. Vă mai informez despre existența la Senat a Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții, accesibilă și ea tuturor cetățenilor. În calitatea mea de președinte al Senatului am direcționat scrisoarea dvs. deschisă către Biroul de Relații cu Publicul, care va analiza problemele care au făcut obiectul scrisorii și care vă va da un răspuns în termenul prevăzut de lege”, mai spune Călin Popescu Tăriceanu, precizând că răspunsul său va fi publicat și pe site-ul oficial al instituției pe care o conduce, la rubrica ‘Președintele Senatului’. În finalul răspunsului său către Monica Macovei, președintele Senatului susține că, „deoarece există suspiciuni rezonabile că scrisoarea are un caracter propagandistico-electoral”, va oferi un răspuns scrisorii și pe pagina sa de Facebook. Candidata independentă pentru alegerile prezidențiale Monica Macovei i-a solicitat, joi, printr-o scrisoare deschisă, președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să convoace de urgență plenul pentru discutarea situației senatorilor Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu referitoare la dosarul Microsoft. „Consider că aveți o obligație față de români, inclusiv fată de alegătorii dvs., să nu împiedicați Justiția și să convocați de urgență ședința plenului Senatului pentru ridicarea imunității celor doi senatori implicați în dosarul Microsoft”, se arată în scrisoarea Monicăi Macovei către președintele Senatului.