Două noi proiecte de investiții, în atenția municipalității ieșene  

mal stang si drept bahluiPrimăria municipiului Iași va demara, în curând, alte două noi proiecte pe Axa prioritară 1, din cadrul Programului Operațional Regional (POR) al Uniunii Europene. Este vorba despre modernizarea Malului Drept Bahlui, în valoare de 13 milioane de euro, care include și zona Șoselei Naționale și care prevede reabilitarea troturarelor, realizarea unei piste pentru bicicliști și canalizare pentru cablurile electrice, toate cuprinse pe tronsonul Podu de Piatră – Podul ”Sf. Ioan” și, respectiv, modernizarea Malului Stâng Bahlui, în valoare de șapte milioane de euro.  Titlul proiectului de modernizare a Malului Drept Bahlui este ”Reabilitarea Infrastructurii rutiere în zona industrială a Municipiului Iași”, obiectivele specifice ale acestuia fiind dezvoltarea accesibilității și conectivității infrastructurii urbane din municipiul Iași, prin reabilitarea și modernizarea pe parcursul a nouă luni, a 6.235,61 metri de străzi, grupate pe Splai Drept Bahlui, în următoarelor tronsoane: tronsonul I (tronson nou proiectat) – Șoseaua Națională – Pod Podu Roș, în locul căii ferate a tramvaiului – se desfășoară paralel cu strada Șoseaua Națională, pe sectorul cuprins între km 0+243,51 și intersecția Podu Roș și înlocuiește traseul liniei de tramvai existent pe acest traseu. Vor fi amenajate 86 de locuri de parcare și opt locuri pentru persoanele cu dizabilități. Strada nouă va avea sens unic de circulație, înspre sensul giratoriu din Podu Roș. Se va amenaja, de asemenea, o stație de autobuz cu aluveolă; tronsonul II (tronson reabilitat) – Podu Roș – Pod Tudor Vladimirescu – se desfășoară doar într-un singur sens, având direcția dinspre Podu Roș spre Tudor Vladimirescu; tronsonul III (tronson reabilitat) – Pod Tudor Vladimirescu – Pod Metalurgie, în lungul Bulevardului Chimiei); tronsonul IV (tronson modernizat) – Pod Pod Metalurgie – Pod ”Sf. Ioan”, în lungul Bulevardului Chimiei- lucrări de ramforsare a părții carosabile, refacerea trotuarelor și execuția unor canalizații pentru montarea unor cabluri în subteran, pe ambele părți ale străzii: tronsonul V (tronson reabilitat) – Strada Șoseaua Națională, în lungul străzii Șoseaua Națională. Titlul proiectului de reabilitare a Malului Stâng Bahlui este ”MODERNIZAREA LEGĂTURII RUTIERE CENTRUL INTERMODAL DE TRANSPORT – GARA IAȘI”, durata contractului şi perioada de implementare a acestuia fiind de 12 luni, din care nouă luni perioada de execuție. Lucrările aferente acestui proiect se desfășoară între Podul ”Sf. Ioan” și Podu de Piatră, sectorul fiind împărțit în cinci tronsoane, după cum urmează: tronsonul 1 (Pod Sf. Ioan – B-dul Metalurgiei): 10,50 m (cu două benzi în calea curentă, sens dublu), lungime 1603,21 m; tronsonul 2 (B-dul Metalurgiei – B-dul T. Vladimirescu): 7,00 – 10,00 m (cu două benzi în calea curentă, sens unic), lungime 1343,60 m; tronsonul 3 (B-dul T.Vladimirescu – Pod Podu Ros): 7,00 – 10,00 m (cu doua benzi in calea curenta, sens unic), lungime 1281.38 m; tronsonul 4 (pod Podu Roș – Pod Podu de Piatră): 10,50 m (cu două sau trei benzi în calea curentă, cu tronsoane de sens unic și tronsoane de sens dublu), lungime 1194.76 m; tronson 5 (B-dul T.Vladimirescu – Splai Bahlui): 7,00 m (cu două benzi în calea curentă, sens unic spre odul Podu Ros), lungime 148.25 m. Trotuarele pietonale existente, prezente pe toată lungimea proiectului, pe ambele părți ale carosabilului sunt reabilitate sau modernizate, fiind împărțite în două categorii: lucrări de ranforsare a trotuarului existent, prin pavaj autoblocant și, respectiv, lucrări de modernizare a trotuarului, în cazul în care structura este foarte puternic degradată. Pistele pentru bicicliști proiectate , în lungime de 7980 metri liniari, vor avea panta transversală a trotuarului și lățimea de un metru, pistele fiind proiectate cu sens unic de circulație. Spațiile verzi existente între străzi și trotuare vor fi reamenajate după terminarea execuției străzilor și trotuarelor. Conform temei de proiectare, cablurile suspendate pe stâlpi se vor introduce prin intermediul unui canivou în subteran, lungimea acestuia fiind de 10.231,76 metri. (E.M.)