Exercițiu de simulare a unei intervenții comune în cazul unor situații de urgență la granița de est

simulare la granitaÎn cadrul exerciţiului comun româno-moldovean ”PRUT – 2014”, în Republica Moldova s-a desfăşurat sâmbătă, 25 octombrie, intervenţia detaşamentului român cu echipe aparţinând Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv), ca forţă complementară, la solicitare, alături de forţele locale din cadrul structurilor abilitate ale Republicii Moldova, pentru limitarea efectelor unor situaţii de urgenţă, produse în localitatea Ungheni din ţara vecină. Cu această ocazie, structurile profesioniste pentru situaţii de urgenţă moldovene şi române implicate au simulat intervenţia comună şi interoperabilitatea structurilor, într-o situaţie complexă generată de un accident feroviar, dintre un vagon cisternă, încărcat cu soluţie amoniacală, şi un tren care transporta persoane, aflat în staţionare în staţia CF Zagarancea. ”Atât în cadrul aplicaţiei care a avut loc sâmbătă, cât şi în celelalte activităţi din cadrul exerciţiului, au fost testate capabilităţile de răspuns, fiind pus în aplicare Planul de intervenţie comună şi procedurile asociate pentru asigurarea răspunsului în caz de situaţii de urgenţă / dezastre / situaţii excepţionale şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului (ISUJ) Iași. În continuarea activităţilor, duminică, 26 octombrie, în apropierea localităţii Vânători, comuna Popricani (județul Iași) a avvut loc simularea producerii unui grav accident rutier, în care au fost implicate cinci vehicule: două autocare transport persoane, o autocisternă transport substanţe chimice şi două autoturisme. Salvatorii – echipele de intervenţie din România şi un detaşament de intervenţie din Republica Moldova – au executat, în cooperare, misiuni de stingere a incendiilor, descarcerare (salvare din medii ostile), cercetare CBRN, decontaminare personal, triaj medical şi asistenţă medicală de urgenţă cu mijloace terestre şi aeriene şi transport victime multiple la unităţile spitaliceşti. Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) deţine calitatea de aplicant în cadrul Proiectului strategic Improvement the response capacity of Mobile Emergency Service for Resuscitation and Extrication (SMURD) through a joint integration of systems for efficient monitoring and disaster consequences mitigation, in regard to population in the common boundaries of Romania, Ukraine and Republic of Moldova – MIS ETC cod 989”, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Romania – Ucraina – Republica Moldova, iar alături de cei doi parteneri, Inspectoratul General de Aviaţie din România (IGAv) şi Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova (SPCSERM) se urmăreşte crearea unui sistem comun integrat de monitorizare şi limitare a efectelor dezastrelor cu caracter transfrontalier şi reglementarea sprijinului reciproc în răspunsul la situaţii de urgenţă şi la urgenţe medicale. Activităţile planificate au vizat analiza cadrului legal existent, achiziţia de echipamente, stabilirea procedurilor şi metodologiilor comune de monitorizare şi intervenţie, sesiuni comune de pregătire, exerciţii comune de cooperare, precum şi auditul proiectului. Bugetul  total al proiectului este de 6.675.959,34  euro ( 29.117.196,66 lei) , din care 0,49 milioane euro i-au revenit IGSU, durata de implementare a acestuia fiind de 24 de luni. (E.M.)