24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Patru zile de încrâncenare au mai rămas. Marți, Miercuri, Joi, Vineri. Patru zile în care se mai pot spune mizeriile scornite sau nu de mintea omenească. Patru zile de teroare, de sălbăticie, de hărțuire a bunului simț. Staff-urie candidaților strecoară ”pe surse” că încă nu s-a spus totul. Că este păstrată pentru final ”bomba cea mare”, bomba care va destructura clasamentele. Pentru fiecare contra-candidat, care contează în această finală, este rezervat un scenariu special, cu dedicație, atât pentru el, cât mai ales pentru apropiații acestuia. Amestecul Justiției în Politică, cu sau fără voia ei, vorbind despre intenție sau despre o anume conjunctură, a reușit să bulverseze și mai mult credibilitatea. Suntem într-o accentuată stare de degradare a încrederii în independența Justiției, de exemplu, așa cum la aceleași cote alarmante a ajuns să fie astăzi încrederea în oamenii politici. Încă nu am reușit să ne salvăm speranța și încrederea de hoția la drumul mare a politicienilor, atât de mult obsedați de zestrea lor politică și nu numai.
Lecția acestei campanii electorale ne-a scos în evidență, în primul rând, neputința de a convinge fără a lovi, fără a intimida, fără a discredita. Poate mai mult ca oricând a fost o campanie electorală murdară, plină de lovituri interzise, plină de mizerii imuabile, specifice unor astfel de confruntări politice dâmbovițene. Există în fiecare politician român, indiferent de zona din care provine, câte un Mitică, adus în fața lumii de Caragiale. Mai nou, viața post-decembristă l-a transformat pe acest Mitică într-un autentic ”Dorel”, personajul care strică totul în jurul său, chiar dacă intenția sa este să facă treabă în folosul comunității.
Mai multă ură și dezbinare ca acum nu s-a produs în România modernă și post-modernă. Ura și dezbinarea au fost ingredientele cu ajutorul cărora această țară a fost sfârtecată, a fost hăituită, a fost dezmembrată.
Noi, în această duminică, nu ne vom alege președintele de care avem nevoie. Chiar dacă rezultatul ni-l va aduce la Cotroceni pe cel necesar, noi, de această dată, vom vota cu furie și ciudă, cu dezlănțuire și patimă să scăpăm de cel care ne-a ținut un deceniu călcâiul pe aortă, oferindu-ne rația de sânge, după cum a considerat el de cuviință. De fapt, așa ceva nu a reușit să o facă un singur om, fie el cât de Traian Băsescu s-a numit. A fost nevoie de o construcție diabolică, de un sistem represiv cu ajutorul căruia iată și acum, când ultimele sale bătăi de aripă mai rănesc țara, provoacă suferință, umilință și batjocură.
Aceste trei cuvinte au ajuns astăzi să fie firul roșul ce leagă cei zece ani de băsism de identitatea celor 22 de milioane de români, pentru fiecare în parte câte un fir, așa cum mai sunt legate de mâna mânuitorului sforile marionetelor ce prind viață sau prind moarte, după cum acesta decide cu de la sine putere.
Să ne rugăm ca românii să nu se mai lase hipnotizați de malefica respirație a Necuratului, intrat în sufletul acestui păcătos, nenorocit de viață să fie cel care va întina un întreg popor. Să ne lumineze Cel Drept să nu alegem nici urmele dihăniei, să fim cât se poate de lucizi și de rezistenți la toate tentațiile cu casă galbenă sau cu pantaloni de motociclistă, precum și față de neamțul care și-a însușit incomplet limba română, astfel încât în alegerea noastră să punem numele celui care a demonstrat că știe să lupte pe față cu Traian Băsescu și cu toți cei care ”au ajuns să-i fie slugi până la moarte”.
De această dată, în această campanie electorală, am văzut cu ochii noștri ce poate să facă un politician asupra căruia, după 22 decembrie 2014, vor năvăli toți cei care au fost ținuți în lesă, parte dintre ei gudurându-se, jurându-i credință până la moarte. Ei vor fi primii care vor vorbi, ei vor fi primii care vor confirma ceea ce noi, de aproape zece ani, continuăm să spunem, continuăm să arătăm cu degetul în direcția celui mai mare rău pe care un român a reușit să-l facă poporului său. Putem spune că am ajuns pe marginea prăpastiei înspre care ne-a împins constant Traian Băsescu. Contrar așteptărilor, în locul hăului, dacă știm în ce direcție să privim, vedem Soarele.
