Marfă a disponibilizat aproape 2.300 din cei 2.500 de salariaţi propuşi spre concediere

cfrmarfaTransportatorul feroviar de stat CFR Marfă a disponibilizat până în prezent 2.296 de salariaţi, cei mai mulţi de la sucursala Banat – Oltenia (622), din totalul de 2.500 de persoane care sunt concediate în acest an, efectivul companiei numărând în prezent 6.561 de angajaţi.Până în acest moment au fost operate concedieri la sucursalele Muntenia – Dobrogea (570 salariaţi), Banat – Oltenia (622 salariaţi), Transilvania (540 salariaţi), Moldova (291 salariaţi), Centrul de Întreţinere şi Reparaţii Vagoane (207 salariaţi) şi structura centrală CFR Marfă (66 salariaţi), potrivit informaţiilor transmise de companie .”Procesul de disponibilizare se va încheia la data plecării ultimului salariat vizat a fi disponibilizat. Pot apărea diferite situaţii datorită cărora concedierea colectivă să nu aibă un termen precis de finalizare (salariaţi cu contracte individuale de muncă suspendate din diferite motive, salariaţi care şi-au depus dosarul de pensionare şi urmează să le sosească decizia de pensionare)„, au precizat reprezentanţii CFR Marfă.Ministerul Transporturilor a solicitat, printr-un proiect lansat recent în dezbatere, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli CFR Marfă din acest an, în varianta revizuită veniturile fiind aceleaşi, respectiv 1,117 miliarde lei, dar cheltuielile mai mari cu 58 milioane lei, din cauza începerii cu întârziere a concedierilor colective.Reprezentanţii CFR Marfă au comunicat că potrivit HG 942/2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al companiei, începând cu luna martie urmau să fie concediaţi 2.500 salariaţi. „Astfel, au fost parcurse procedurile prealabile de concediere colectivă, conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestor proceduri în data de 7 iulie 2014 a fost notificată concedierea colectivă către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. În data de 11 iulie 2014 salariaţii vizaţi a fi disponibilizaţi au fost înştiinţaţi în vederea încetării contractelor individuale de muncă, începând cu data de 11 august 2014”, au adăugat aceştia. În prezent, compania mai are 6.561 salariaţi.Bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru acest an, aprobat de Guvern în luna noiembrie a anului trecut, prevede venituri de 1,117 miliarde lei, cheltuieli de 1,035 miliarde lei şi un profit brut de 82 milioane lei. Compania estima că va încheia acest an cu 6.376 de salariaţi, urmând să astfel renunţe la 2.500 de angajaţi, echivalentul a 30% din personal.În varianta revizuită a bugetului de venituri şi cheltuieli avansată de Ministerul  Transporturilor, veniturile au rămas neschimbate, însă cheltuielile sunt de 1,093 miliarde lei, mai mari cu 58 milioane lei, profitul brut fiind diminuat corespunzător, la 23,69 milioane lei.În nota de fundamentare a proiectului de modificare, la rubrica „Schimbări preconizate”, se precizează: „majorarea cheltuielilor de natură salarială şi a numărului de personal prognozat la finele anului 2014, ca urmare a demarării cu întârziere a procesului de concediere colectivă faţă de data prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2014”.Potrivit variantei revizuite a bugetului, compania estimează că va încheia anul 2014 cu 6.476 angajaţi, cu 100 peste decât numărul prevăzut în bugetul iniţial.CFR Marfă a raportat în 2013 venituri de 984,8 milioane lei, pierderi de 262,9 milioane lei şi un număr mediu de 8.696 de salariaţi, conform informaţiilor transmise la Ministerul Finanţelor.Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic, după ce procedura de cedare a 51% din acţiuni a eşuat anul trecut.