Băsescu va depune  cerere pentru dobândirea cetățeniei R. Moldova

traian-basescuPreședintele Traian Băsescu a anunțat că după alegerile din Republica Moldova va efectua o vizită de rămas-bun în această țară, ocazie cu care va depune cererea pentru dobândirea cetățeniei moldovene. „Da, categoric da (își va lua cetățenia R. Moldova — n.r.). Am și vorbit cu domnul președinte Timofti zilele trecute pe această temă și am stabilit că, după alegerile din Republica Moldova, voi face o vizită, ocazie cu care este și vizita de rămas-bun, și voi depune cererea pentru a dobândi cetățenia Republicii Moldova”, a spus Băsescu, la postul public de televiziune din țara vecină, Moldova 1. El a susținut că are un mare „suporter” în a obține cetățenia acestei țări în basarabeanul Eugen Tomac — coordonatorul campaniei prezidențiale a candidatului PMP, Elena Udrea. „Nu am uitat și cu certitudine ar fi pentru mine o mare onoare să primesc și cetățenia Republicii Moldova”, a afirmat șeful statului. Băsescu a arătat că obținerea cetățeniei Republicii Moldova reprezintă un simbol. „Este un gest simbolic, dacă autoritățile din Republica Moldova vor dori să o facă, pentru că eu pot să cer, dar trebuie să îmi și aprobe cineva cetățenia”, a conchis el.