Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat joi, la Mătăsaru, în județul Dâmbovița, că au fost începute de-a lungul timpului și nefinalizate lucrări de construcție sau reabilitare la peste 1.600 de unități școlare din țară, iar unele doar pentru că primarul avea o anumită culoare politică, nu neapărat că era nevoie de o construcție nouă în acea localitate. ”Avem peste 1.600 de obiective începute de-a lungul timpului și neterminate, asta înseamnă că avem 1.600 ori 200, 300 de copii, depinde de aria care acoperă o școală, care nu au condițiile necesare. De aceea primul-ministru, în ianuarie 2013, a cerut ca problema infrastructurii școlare să fie abordată în mod coerent și anume de autoritățile locale, prin finanțare Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării și cu, evident, asistența necesară și sprijin din partea Ministerului Educației. Multe dintre obiectivele începute au fost începute, de exemplu, pentru că primarul avea o anumită culoare politică, nu pentru neapărat era nevoie de un obiectiv nou în localitatea respectivă”, a precizat ministrul Remus Pricopie. Acesta a explicat că la acest moment se finanțează 500 de obiective de infrastructură școlară cu fonduri europene, iar termenul de finalizare a acestora este anul viitor. ”Acum se finanțează 500 de obiective prin fondurile structurale Regio, noi estimăm că până în primăvară toate aceste obiective vor fi terminate, urmând ca pe ciclul financiar 2014-2020 să avem aproape 500 de milioane de euro pentru infrastructura educațională și aici avem grădinițe, școli, universități. Eu cred, cunoscând Ministerul Educației de 20 de ani, că asistăm la cea mai mare investiție în infrastructură, am avut aproape 300 de milioane până acum investite, la care urmează, repet, aproape 500 de milioane. Deci vorbim de un interval de aproximativ opt ani în care investiția se ridică, cu banii de la buget și autoritățile locale, la peste 1 miliard de euro”, a mai spus Pricopie. Ministrul Educației a participat joi, la Mătăsaru, la inaugurarea unei grădinițe, investiție de aproape 800.000 de lei, din fonduri guvernamentale. Execuția lucrării a început din 2008, iar primarul localității a precizat că a durat șase ani construcția clădirii din cauza lipsei fondurilor. Clădirea are două clase de curs, iar la această grădiniță vor veni 52 de copii