Președintele biroului electoral al secției de votare va analiza orice acte medicale sau alte acte oficiale anexate în copie cererii de exercitare a dreptului de vot prin intermediul urnei speciale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile.”În aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. (1) din legea nr. 370/2004 pentru alegerea președintelui, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru verificarea condiției ca alegătorii să fie netransportabili din motive de boală sau invaliditate, președintelui biroului electoral al secției de votare, în condițiile art. 43 alin. (3) din aceeași lege, va analiza orice acte medicale sau alte acte oficiale anexate în copie cererii de exercitare a dreptului de vot prin intermediul urnei speciale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile”, se arată într-o decizie a BEC adoptată în ședința de vineri.Potrivit deciziei, din conținutul înscrisurilor trebuie să se poată stabili lipsa posibilității de autodeplasare a alegătorului, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”.În soluționarea cererilor de exercitare a dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, președintele biroului electoral al secției de votare va putea să întreprindă și alte verificări, apelând la orice mijloace de informare, în cazul în care înscrisurile anexate cererii se precizează doar un cod de boală sau de invaliditate, urmând ca pe baza acestor informații să se aprecieze, în măsura posibilului pentru o persoană informată în mod rezonabil, asupra compatibilității bolii cu posibilitatea de autodeplasare a alegătorului, se arată în decizia BEC.De asemenea, la persoanele internate care au drept de vot, cererile privind exercitarea dreptului la vot prin intermediul urnei speciale vot putea fi înaintate la oricare dintre secțiile de votare stabilite prin decizia biroului electoral județean sau, după caz, a biroului electoral al sectorului municipiului București competent. În soluționarea cererilor nu vor fi solicitate alte dovezi decât cele care atestă că alegătorul este internat în spital la data scrutinului.Potrivit deciziei BEC, personalul medical și însoțitorii persoanelor internate nu se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 45 alin (5) din legea 370/2004, republicată.Alegătorilor care la data scrutinului beneficiază de asistență socială într-un cadru instituționalizat — cămine, azile de bătrâni — nu li se aplică dispozițiile derogatorii de la art. 45 alin (5). În cazul în care la data alegerilor persoanele respective sunt netransportabile, vor fi aplicate dispozițiile legii.
Articolul 29
Participarea la viaţa politică şi publică
Statele Părţi vor garanta persoanelor cu dizabilităţi drepturi politice şi posibilitatea de a beneficia de acestea, în condiţii de egalitate cu alţii, şi se angajează:
(a) Să se asigure că persoanele cu dizabilităţi pot participa efectiv şi deplin la viaţa politică şi publică, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, în mod direct sau prin reprezentanţi liber aleşi, precum şi dreptul şi oportunitatea de a vota şi de a fi alese, printre altele, prin:
(i) Asigurarea de proceduri, facilităţi şi materiale de vot adecvate, accesibile şi uşor de înţeles şi utilizat;
(ii) Protejarea dreptului persoanelor cu dizabilităţi de a vota prin vot secret la alegerile şi referendumurile publice, fără intimidare, de a candida la alegeri, de a deţine efectiv un mandat ales şi de a îndeplini orice funcţie publică, la orice nivel guvernamental, facilitând utilizarea tehnologiilor noi şi de asistare, acolo unde este cazul;
(iii) Garantarea exprimării libere a voinţei persoanelor cu dizabilităţi ca electori şi în acest scop, dacă este cazul, la solicitarea acestora, să permită asistarea la vot de către o persoană la alegerea lor;
(b) Să promoveze activ un mediu în care persoanele cu dizabilităţi pot participa efectiv şi pe deplin la administrarea afacerilor publice, fără discriminare şi în condiţii de egalitate cu ceilalţi şi să încurajeze participarea lor la afacerile publice, inclusiv:
(i) Să activeze în cadrul organizaţiilor neguvernamentale şi asociaţiilor care se ocupă de viaţa publică şi politică a ţării şi la activităţile şi administrarea partidelor politice;
(ii) Să formeze şi să adere la organizaţii ale persoanelor cu dizabilităţi pentru a le reprezenta pe acestea din urmă la nivel internaţional, naţional, regional şi local.
La alegerile locale,am fost cautata acasa si intrebata daca doresc sa-mi exercit dreptul la vot! Normal ca am dorit(fiind persoana netransponsabila),am semnat cererea si in ziua votului au venit cu urna mobila. au mai urmat europarlamentarele ,la fel. La alegerile prezidentiale,am asteptat sambata sa vina cineva,apoi am stat toata duminica in asteptare,dar…surpriza! Au crezut ca am murit sau nu mai aveau nevoie de votul meu! in turul 2,DORESC sa-mi exercit dreptul la vot!