Donațiile primite în campanie de partide și candidații independenți se apropie de 8 milioane lei

baniValoarea totală a donațiilor primite și declarate de partidele politice, alianțele politice și electorale și candidații independenți în campania electorală pentru alegerea președintelui era la 30 octombrie de 7.581.405 lei.Potrivit unui comunicat al Autorității Electorale Permanente (AEP), cea mai mare sumă primită aparține Alianței Creștin — Liberale — 2.844.733 lei, aceasta fiind urmată de Alianța Electorală PSD-UNPR-PC, care a primit 2.717.769 lei, Partidul Mișcarea Populară — 810.050 lei, Uniunea Democrată Maghiară din România — 67.302 lei, Partidul Poporului — Dan Diaconescu — 16.602 lei, Partidul Popular Maghiar din Transilvania — 19.800 lei și Partidul România Mare — 1.393 lei.Valoarea totală a donațiilor primite de partidele politice se ridică la 6.477.649 lei.În ceea ce privește candidații independenți, donația cea mai mare este primită de Călin Popescu — Tăriceanu — 646.491 lei, acesta fiind urmat de Monica Macovei — 283.766 lei, Teodor Meleșcanu — 164.900 lei și Gheorghe Funar — 8.600 lei.Totalul donațiilor primite și declarate de candidații independenți se ridică la 1.103.757 lei.