Aproape 16.700 de cărți de identitate au fost eliberate sâmbătă

eliberarea cartilorServiciile de evidență a persoanelor au eliberat sâmbătă aproape 16.700 de cărți de identitate, a anunțat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Dajbog a declarat duminică într-o conferință de presă că, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în această lună, angajații serviciilor de evidență a persoanelor s-au deplasat și în localitățile izolate sau aflate la distanțe mari față de birourile de evidență. Au fost organizate aproape 700 de astfel de acțiuni, fiind eliberate documente pentru mai mult de 5.400 de persoane cu drept de vot. „Alegătorii votează la secția unde sunt arondați, potrivit domiciliului. Cetățenii care în ziua votării se află în altă comună, oraș sau municipiu decât cel de domiciliu pot vota la orice secție de votare, după ce declară în scris, pe propria răspundere, că nu au mai votat și nu vor mai vota la acest tur de scrutin. Nu au drept de vot debilii și alienații mintal puși sub interdicție și nici persoanele care se află sub efectul unei condamnări prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale”, a explicat oficialul ministerului. Monica Dajbog a subliniat că votul este secret și că prezența oricărei persoane în cabina de vot, în afara celei care votează, este interzisă. „Președintele secției de votare poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de vot să nu se prelungească nejustificat. În secția de vot și în locurile publice din zona de votare este interzisă staționarea oricărei persoane mai mult decât timpul necesar pentru votare, cu excepția membrilor biroului electoral, a candidaților și a persoanelor acreditate. Președintele biroului electoral al secției de vot poate suspenda votarea pentru motive temeinice. În timpul suspendării, urnele de vot, ștampilele, buletinele de vot și celelalte documente și materiale ale biroului electoral vor rămâne sub pază permanentă. Atragem atenția că este interzisă continuarea propagandei electorale, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat. Amenda prevăzută de lege pentru aceste fapte este cuprinsă între 1.500 și 4.500 lei. Cu aceeași amendă se sancționează persoanele care comercializează sau consumă băuturi alcoolice în spațiul de protecție al secției de votare”, a completat Dajbog.

Aceasta a spus că se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani împiedicarea exercitării drepturilor electorale; exercitarea votului fără a avea drept sau folosind un buletin de vot fals ori un act de identitate fals; oferirea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

Tot cu închisoare de la 6 luni la 3 ani se pedepsește persoana care votează de două sau de mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot.