Vreme caldă cu valori maxime de 19 grade Celsius, în intervalul 3-16 noiembrie

imagini_de_toamna_anotimpuriVremea prognozată în următoarele două săptămâni se anunță deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, cu temperaturi pe timpul zilei ce vor atinge chiar și 19 grade Celsius în unele regiuni, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai mare după 8-9 noiembrie și, în special, în zonele depresionare, relevă estimările Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, valabile pentru intervalul 3-16 noiembrie 2014.

În Banat, până în data de 7 noiembrie, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii noiembrie, astfel că valorile maxime vor fi de 16-19 grade, iar cele minime vor ajunge la 8-10 grade, în medie. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză, temperatura aerului va fi în scădere ușoară, însă valorile se vor menține în general peste cele climatologic specifice, fiind de așteptat maxime diurne de 14-17 grade și minime de 5-8 grade, ca medie pe regiune. Începând din data de 8 noiembrie crește probabilitatea pentru ploi slabe, locale. În Crișana, în prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori în creștere de la o zi alta, iar vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an; maximele vor fi în medie de 16-19 grade, iar minimele nocturne de 5-9 grade. Ulterior, deși vor marca o scădere treptată, temperaturile se vor menține mai ridicate decât cele înregistrate în mod obișnuit în a doua decadă a lunii noiembrie, cu valori diurne de 13-17 grade și minime nocturne de 6-8 grade, medie regională. După data de 8 noiembrie va crește probabilitatea pentru ploi slabe, cu caracter local. Pentru regiunea Transilvaniei, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme apropiată de normalul termic al perioadei, după care, în a doua parte a săptămânii, vremea va deveni mult mai caldă decât ar fi normal la această dată, cu precădere în zonele mai înalte de relief, astfel că, în medie pe regiune, vor fi maxime de 15-17 grade și minime între două și 5 grade. Deși a doua săptămână a intervalului de referință va aduce o scădere ușoară și treptată a temperaturii aerului, valorile vor fi în continuare mai ridicate decât mediile climatologice specifice în prima jumătate a lunii noiembrie, cu maxime de 10 la 14 grade și minime de până la 4 grade, media pe regiune. În a doua parte a intervalului de prognoză vor fi posibile ploi slabe, pe spații restrânse. În Maramureș, până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind deosebit de caldă pentru data din calendar. În medie, valorile maxime vor fi de 16-18 grade, iar cele minime între 3-6 grade, mai mici în primele nopți, cu precădere în zonele joase de relief. În partea a doua a intervalului, temperatura aerului va fi în scădere ușoară, însă valorile se vor menține peste cele climatologic specifice, fiind de așteptat maxime diurne de 12-15 grade și minime cuprinse între două și 5 grade Celsius. În ultimele zile ale intervalului de referință va crește probabilitatea pentru ploi slabe, pe areale restrânse.

În Moldova , vremea se va încălzi spre sfârșitul săptămânii

În Moldova, primele două zile vor fi caracterizate de o vreme relativ rece, cu valori medii de 8-11 grade, ziua, și între zero și două grade, noaptea. Vremea se va încălzi, apoi, până spre sfârșitul săptămânii, cu precădere în zonele mai înalte de relief, astfel încât, pe regiune, se vor atinge valori diurne de 13-15 grade, în timp ce minimele vor fi 3-6 grade. În a doua parte a intervalului de referință se estimează o scădere de temperatură, nesemnificativă însă, astfel că temperaturile vor fi în marea lor majoritate peste mediile climatologice specifice, cu maxime de 10-12 grade și minime de 3-5 grade, în medie. Probabilitatea de ploaie se va menține redusă pe tot parcursul intervalului de referință. În Dobrogea, până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind mai caldă decât în mod obișnuit pentru data din calendar, media valorilor maxime fiind de 15-16 grade. Deși se estimează o scădere ușoară și treptată a temperaturilor diurne în a doua săptămână, acestea vor fi în continuare peste mediile climatologice specifice, respectiv între 12 și 14 grade, în medie. Minimele nocturne vor caracteriza o vreme relativ rece în primele nopți ale intervalului, apoi vor fi în creștere, menținându-se relativ constante până spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni, într-un ecart mediu de 4 la 8 grade. După data de 8 noiembrie va crește probabilitatea pentru ploi locale, în general slabe.

La munte, probabilitatea pentru precipitații locale, slabe, mai ales sub formă de ploaie, va crește după data de 9 noiembrie

În Muntenia, până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi de la o zi la alta, amiezele devenind mai calde decât ar fi normal pentru data din calendar, în special în zonele mai înalte de relief, astfel că valorile maxime vor ajunge la o medie regională de 14-17 grade. În partea a doua a intervalului, temperaturile diurne se vor menține relativ constante, ușor peste mediile climatologice ale perioadei, la valori de 12-14 grade. În privința valorilor minime, acestea vor caracteriza o vreme relativ rece în primele nopți, când vor fi între un grad și 3 grade, apoi se vor menține într-un ecart mediu pe regiune de 3 și 6 grade. După data de 8 noiembrie, va crește probabilitatea de apariție a ploilor slabe, cu caracter local. Pentru zona Olteniei, vremea va fi relativ rece la debutul intervalului, cu precădere în zonele joase de relief. Temperaturile vor crește treptat, ulterior, până la o medie de 14-17 grade, valori mai ridicate decât cele climatologic specifice, în special în zonele deluroase, urmând a se menține relativ constante pe parcursul celei de-a doua săptămâni, cu un ecart mediu de 11-14 grade. Tendința de încălzire se va concretiza și prin minime nocturne în creștere, de la o medie regională de la un grad la 4 grade în primele nopți la valori de 4-7 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe, locale va crește după data de 8 noiembrie. La munte, regimul termic diurn se va situa în mare parte a intervalului de prognoză peste cel climatologic normal, în special în jurul datei de 7 noiembrie, când va caracteriza o vreme deosebit de caldă. Astfel, valorile diurne se vor situa într-un ecart mediu de 8 la 14 grade. Minimele nocturne, relativ scăzute în primele nopți, vor avea aceeași tendință de creștere, urmând a se situa peste mediile multianuale ale datei, în medie între două și 4 grade, iar probabilitatea pentru precipitații locale, slabe, mai ales sub formă de ploaie, va crește după data de 9 noiembrie.