Bellu și Bitang s-au întors la lotul național de gimnastică

bellu si bitang s-au intorsOctavian Bellu şi Mariana Bitang n-au stat multă vreme departe de lotul feminin de gimnastică al României, pe care îl părăsiseră în luna septembrie. Cei doi antrenori au acceptat să se ocupe de pregătirea sportivelor românce până la finele Olimpiadei din 2016, de la Rio de Janeiro. ”Omul se mai supără, dar îi şi trece”, a declarat Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, pentru ”Libertatea”. ”Octavian Bellu şi Mariana Bitang nu au plecat niciodată de la lot. E adevărat că ei n-au însoţit echipa la Campionatele Mondiale, dar nu şi-au dat oficial demisia. Bellu şi Bitang vor fi antrenorii-coordonatori ai lotului feminin de gimnastică al României până după Jocurile Olimpice din 2016”, a menţionat şeful forului român de specialitate. Adrian Stoica speră ca şi Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor să revină la lot: ”Cătălina şi Sandra cochetează, ca să zic aşa, cu această idee. N-am vorbit cu ele, pentru că nu vreau să fac presiuni asupra lor, dar dacă vor să revină, le voi acorda tot sprijinul”. Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta le-a promis antrenorilor Mariana Bitang şi Octavian Bellu că le va da un imobil în Izvorani, pe care să-l trasforme în centru de pregătire, în cazul în care vor accepta să revină la lotul feminin de ginmastică.