Candidatul Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) la prezidențiale, Szilagyi Zsolt, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că formațiunea sa nu-l va susține pe Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. El a spus că decizia în privința turului doi va fi luată sâmbătă la Târgu Mureș, fie pentru susținerea explicită a lui Klaus Iohannis, fie fără a se pronunța în privința susținerii de către votanții PPMT. „De-a lungul campaniei am spus de repetate ori că este aproape imposibil să susținem un candidat care a dus o campanie anti-maghiară de când este prim-ministru și sub conducerea dânsului Universitatea de farmacie și medicină este pe cale de desființare. Deci, pe Ponta nu-l vom susține”, a precizat Szilagyi Zsolt.