Peste 50.000 de studenți din centrele universitare vor avea acces gratuit până vinerea viitoare la teatru, operă, concerte și muzee în cadrul festivalului Unifest, potrivit Uniunii Studenților din România (USR). Cu peste 300 de evenimente în 18 orașe universitare, printre care se numără București, Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara și bilete gratuite la muzee, filme, Ateneu sau spectacole de teatru, operă și operetă, Unifest aduce pentru al treisprezecelea an consecutiv cultura, arta și educația nonformală mai aproape de studenți. „Pe baza carnetului de student, cei interesați își ridică bilete în centrele universitare și au acces gratuit la instituții culturale. Avem și evenimente specifice prin care promovăm tinerii talentați, de exemplu, Noaptea albă a teatrului studențesc, Maratonul de scurtmetraje, Seara de folk, Crosul studențesc. Luni avem concert Vunk la Sala Polivalentă, unde sunt așteptați aproximativ 8.000 de studenți, iar săptămâna viitoare avem și un concurs de miss”, a declarat președinta USR, Loredana Urzică, într-o conferință de presă. Ea a menționat că nu lipsesc nici trainingurile susținute de specialiști pentru a-i ajuta pe studenți să se dezvolte în domenii precum comunicare, project management etc. Loredana Urzică a spus că în contextul evenimentului studenții pot dona sânge. La rândul său, subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) Alina Cazanacli a afirmat că Unifest reprezintă esența culturalizării în mediul studențesc. „Unifest a devenit o tradiție, este așteptat și de mediul studențesc și de tinerii din România din ce în ce mai mult de la an la an. MTS s-a dovedit un partener de nădejde în toate demersurile dumneavoastră”, le-a spus Cazanacli studenților.