Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineață, la ora locală 7,37 (5,37 UTC), în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului /INFP/. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 143 kilometri, iar cele mai apropiate localități de epicentru au fost Covasna (38 km), Focșani (47 km), Râmnicu Sărat (49 km), Târgu Secuiesc (51 km) și Mărășești (56 km). În data de 31 octombrie s-a produs un seism de 4,8 grade pe Richter, însă cel mai important cutremur din acest an s-a înregistrat pe data de 29 martie și a avut o magnitudine de 5 grade pe scara Richter.