Investiții în școli, inaugurate la Iași

investitii noi in scoliAstăzi, începând cu ora 11.00, va avea loc inaugurarea a două obiective de investiții majore, reabilitarea termică a Şcolii Postliceale Sanitare ”Grigore Ghica Vodă” și, respectiv, reparaţiile capitale (înlocuirea tâmplăriei exterioare) la Colegiul Economic Administrativ, lucrări de anvergură, care s-au derulat în beneficiul elevilor și al cadrelor didactice de la cele două unități ieșene de învățământ. ”Lucrările răspund unor necesități obiective de modernizare a infrastructurii educaționale, fiind urmarea aprecierii procesului educativ și a rezultatelor incontestabile la învățătură obținute de elevi, având un rol important în modelarea tinerilor pentru cariera viitoare. Finalizarea acestor etape din reabilitările școlilor ilustrează receptivitatea Primăriei municipiului Iași față de problematica complexă a învățământului ieșean și confirmă parteneriatul constant și solid încheiat cu Inspecotratul Școlar Județean”, a precizat prof. Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al IȘJ Iași, prin intermediul unui comunicat de presă. (E.M.)