Vineri, 7 noiembrie, în mai multe orașe din țară, printre care și Iași, va avea loc premiera comediei ”Bărbați Mișto” (titlul original:”The Stag”), producție Irlanda, în regia lui John Butler. ”Bărbați Mișto” este primul titlu distribuit de compania ”Freealize” în cinematografele din România. Din distribuție fac parte actorii Andrew Scott, Hugh O’Conor, Peter McDonald, Brian Gleeson, Andrew Bennett, Michael Legge și Amy Huberman. Filmul va fi programat în prima săptamână în peste 30 de săli de cinematografe din Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș, Târgu Jiu. Pentru că aventurile protagoniștilor au loc în luna noiembrie, în zonele sălbatice din Irlanda, o parte din cinematografe au fost decorate cu corturi de munte iglu, personalizate cu ”Bărbați Mișto”. ”Bărbați Mișto” este un film despre prietenie, dragoste, curaj, regăsirea de sine și…hituri U2, presărat din plin cu umor de replică, de situație, de caractere sau absurd. Este o comedie perfectă cu #barbatimisto, care dezvăluie adevăruri din viețile și sufletele unor oameni pe care e foarte ușor să îi iubești și ți-e drag să îi descoperi așa cum sunt. Este un film care îți transmite că totul va fi OK. Te va face să te simți bine; este o călătorie spre lumina de la capătul tunelului. Este momentul sa vedeți un asemenea film. Campania de promovare este atipică și are la bază umanitatea, inovația și dorința de a transmite emoție. Campania de promovare pentru ”Bărbați Mișto” este construită să susțină și să însoțească cu aceeași energie povestea filmului. Este o campanie- aventură unică, legată de mari prietenii și dorința de a descoperi ce înseamnă cu-adevărat să fii #barbatmișto într-o #Româniemișto. Prin intermediul ei ne dorim să spunem povești adevărate, să facem publicul să rezoneze, să empatizeze, să se recunoască și să-i oferim entertainment de calitate, în toate formele lui. E o campanie cu umor, #barbațimișto, #femeimișto, o comunitate cu #întâmplărimișto și multă umanitate și emoție. Ne bucură numărul participanților la comunitate, de curând am depâșit 10.000 de mebri“, a declarat Ileana Cecanu, fondator ”Freealize”. (E.M.)