UN LUCRU ÎN LOC DE FIINȚĂ – KLAUS IOHANNIS

Adi Cristi

Obsesia zile rămâne în continuare întrebarea care ne răscolește și ne aduce aminte de patima și intransigența vremurilor acestui început de sfert de veac democratic. ”Cine ne va fi președinte? Al nostru, al poporului, al țării?” Opțiunile noastre s-au restrâns de la 14 la două. Atât ne-a mai rămas supus alegerii. Klaus Iohannis și Victor Ponta. Două posibilități, două variante, dar, în același timp, doar o singură opțiune pentru fiecare drum. Vom merge pe același drum pe care a mers Traian Băsescu sau vom merge pe drumul pe care interesele noastre și ale țării pot fi susținute. Îl vom alege pe Klaus Iohannis, care în limba română  însemnă deja Traian Băsescu sau îl vom alege pe Victor Ponta, căci acesta este singura noastră opțiune, dacă dorim să scăpăm de cei zece ani de coșmar pe care ni i-a servit cel mai hăhăitor președinte, pe care l-a avut România din toate timpurile.

Într-o astfel de logică, Victor Ponta ar putea să joace rolul destinului. Acesta ne-a fost dat, acesta a mai rămas pentru cele 7,6 milioane de români care au votat cu mânuța lor că nu mai doresc încă din 2012 să-l aibă pe Traian Băsescu la Cotroceni. Cinci milioane l-au ales în 2009 și 7,6 milioane l-au trimis acasă în 2012.

Astăzi vine Klaus Iohannis, înconjurat de camarila băsesciană, de PDL, cu strategul ”băsist până la moarte”, Vasile Blaga, în aceeași poziție de șef de campanie, și nu dezminte că el este urmașul lui Traian, amintind că înaintașii săi simt pământul acestei țării cu talpa, încă din secolul al XVI-lea (sic!)  Acest fariseu lipsit de spontaneitatea acestui popor, încearcă astfel să joace într-o piesă al cărui text nu a reușit să-l citească, demonstrând că atitudinea sa este doar al unei marionete pe care doar sforarul o animă. Astfel, jalnica făptură are această vizibilă dependență de mânuitorul de marionete, devenind o paiață pe care Vasile Blaga o tot scoate prin piețele publice, făcând-o de rușine, chiar dacă intenția buldogului este de a câștiga din nou în fața poporului, după ce partidul PDL și Traian Băsescu au umilit și batjocorit poporul român, sacrificat, după spusele acestora, pentru a salva țara.

Deja apele s-au împărțit. Zbaterea lui Klaus Iohannis, cu fiecare zi, devine una de iarmaroc, de râsul curcilor, depășind toate așteptările. Din ce în ce mai mulți români încep să-și dea seama că miracolul nemțesc, în cazul lui Klaus Iohannis, a devenit o parodie în urma căreia nu iese nici un strop de râs, decât doar acel de râsul plânsului ce ne pune în situația de a ne recunoaște în postura poporului hăituit, încercat, blestemat să suporte toate mizeriile celor care doresc să fie aleșii lui cu orice preț, poate și pentru a câștiga imunitatea prezidențială, căci Justiția stă cu securea deasupra capului său de neamț care și-a însușit patrimoniul unei fundații hitleriste, de exemplu, interzisă prin lege, printre alte potlogării făcute, evident în numele interesului său personal, interes care l-a decretat deja proprietar peste șase case.

Klaus Iohannis, prin accentele sale de aroganță și spaimă de posibile confruntări cu Victor Ponta, este pus în situația de a-și arăta lumii adevărata sa față nervoasă, iritată, schimonosită într-o mină a disperării și a neputinței.

Îl sperie cel mai mult o confruntare pe care televiziunile l-ar arăta țării așa cum este: gângav, plin de tăceri, greu în gândite și la fel de greu în exprimare, lipsit total de spontaneitate. Klaus Iohannis este mai mult un lucru decât o ființă. Poate și de aceea sloganul său este ”lucrul bine făcut”. Este un lucru bine făcut care are nevoie de un președinte care să-l valorifice, să-l pună la treabă, să-l scoată în lume. Este un Spielhose, un Sperrhaken sau un Vorreiber.

Oricum, chiar dacă nu reușește să fie nici unul dintre aceste lucruri bine făcute, șpilhozen, șperaclu sau foraibăr, Klaus Iohannis se prezintă țării, acum când a intrat într-o competiție directă cu Victor Ponta pentru președinția României, ca un disperat apucat de pandalii cu care ne-au obișnuit Vasile Blaga et.comp., pedeliștii pentru care primarul Sibiului a devenit mâna salvatoare, care îi poate scoate din focurile Gheenei, în care poporul acesta i-a trimis să se purifice, să-și ardă păcatele după ce guvernările ”Boc fără număr”, care au condus țara după dictarea lui Traian Băsescu, au reușit să distrugă speranța în ziua de mâine a românului.