UMF „Carol Davila” – sesiuni informative în liceele din București

quebecul cauta asistenti medicaliUniversitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București continuă, în acest an, tradiția începută în 2012, de a derula întâlniri informative între profesorii instituției de învățământ superior și elevii liceelor din Capitală. „Scopul principal al acestui gen de manifestare este acela de a se prezenta elevilor oportunitățile de studiu pe care UMF ‘Carol Davila’ le oferă viitorilor săi studenți, precum și aspecte legate de meseria de medic. Astfel, Universitatea vine în sprijinul celor care vor să urmeze o carieră în domeniul medicinei, dar și celor care nu sunt încă hotărâți ce își doresc pentru viitor”, se arată într-un comunicat de presă al UMF „Carol Davila”, remis luni .Sesiunile informative desfășurate în liceele din București cuprind discuții între profesorii universității și viitorii candidați, proiecția unor slide-uri, prezentarea oportunităților oferite de universitate, precum și proiectarea unui spot video de prezentare a universității. Prima întâlnire de acest gen va avea loc la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, marți, începând cu ora 12,30. Următoarele întâlniri vor avea loc, miercuri, cu elevi ai Liceului Teoretic „C.A. Rosetti”, joi, cu cei ai Liceului Teoretic „Eugen Lovinescu”, vineri, cu elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret”, pe 18 noiembrie, cu cei de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, pe 20 noiembrie cu elevii Colegiului Național „Dimitrie Cantemir”, 21 noiembrie — Colegiul Național „Sfântul Sava”, 25 noiembrie — Colegiul Național „Mihai Eminescu”. „UMF „Carol Davila” vine astfel în sprijinul celor care vor să urmeze o carieră în domeniul medicinei, dar și a celor care nu sunt încă hotărâți în acest sens, dezvăluindu-le frumusețile, dar și provocările studiului medicinei, prin intermediul unor acțiuni de prezentare a universității desfășurate în cadrul celor mai importante licee de profil din București”, se mai afirmă în comunicat.