”Ziua Armistițiului Primului Război Mondial”, marcată la Iași

ziua armistitiuluiCu ocazia comemorării a o sută de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, la Iași sunt programate în perioada 10-11 noiembrie o serie de acțiuni consacrate acestui eveniment, reunite în cadrul ”Zilei Armistițiului Primului Război Mondial”.   Manifestările, organizate de Institutul Francez din România – filiala Iași, în parteneriat cu Misiunea Militară a Ambasadei Franței în România, Primăria municipiului Iași, Brigada 15 Mecanizată ”Podul Înalt”, Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Municipală din Dinan, Institutul de Istorie ”A.D. Xenopol” – filiala Iași a Academiei Române, Facultatea de Istorie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Asociația ”Cultul Eroilor” din Iași, Editura Polirom și Asociația ”ALECART”, au debutat luni, 10 noiembrie, la ora 10.00, cu o depunere de coroane la cavoul militarilor francezi, de la Cimitirul ”Eternitatea”, după care, la ora 11.00, ele au continuat cu depunerea de coroane de la statuia Generalului Berthelot, amplasată în spatele Teatrului Național ”Vasile Alecsandri”. Începând cu ora 12.00, la sediul Institutului Francez din Iași a avut loc vernisajul expoziției bilingve, intitulată ”Omagiu Căpitanului Conan”. Expoziția a fost prezentată de către locotenentul-colonel Christophe Midan, atașat al Apărării în cadrul Ambasadei Franței la București, eveniment urmat de un ”vin d’honneur”. Manifestările prilejuite de Ziua Armistițiului Primului Război Mondial, desfășurate la Iași, vor continua marți, 11 noiembrie, de la ora 16.30, la Galeria ”Fondane” de la Institutul Francez, cu proiecția filmului ”Căpitanul Conan”, de Bertrand Tavernier, realizat in 1996 (film subtitrat in limba română) și apoi de la ora 18.30, în aceeași locație, cu o dezbatere asupra filmului și prezentarea traducerii în limba română a romanului ”Capitaine Conan”, de Roger Vercel. Romanul ”Căpitanul Conan” prezintă istoria soldaților francezi care au rămas mobilizați, cu scopul de a continua războiul împotriva rușilor. Încartiruiți la București, aceștia întâmpină dificultăți în a respecta legile vietii civile. Prin acest roman, Roger Vercel prezintă aspecte inedite ale raporturilor care au avut loc între românii recent eliberați de sub ocupația germană și soldații francezi, privați de posibilitatea de a se întoarce în țara de origine. (E.M.)