Confruntarea dintre Ponta și Iohannis riscă să devină o ciorbă reîncălzită, din care nu a fost gustată nici o lingură, dar care, de fiecare dată, a tot fost pusă pe aragaz, poate, poate cei doi se vor întâlni cândva până la ”ultima înfățișare” din fața urnelor, de pe 16 noiembrie 2014. Klaus Iohannis nu este lăsat să iasă în față. A ratat confruntarea de la România TV, preferând să se lase mângâiat pe creștet de Rareș Bogdan, acest ziarist din categoria tonomatelor, în care pui un ban și asculți melodia aleasă. La Realitatea TV, răul cel mare nu este ardeleanul acesta, ci Cosmin Gușă, cel care, după ce s-a ratat ca om politic, braț la braț cu Lavinia Șandru, prin ciudatul partid cu ursul la intrare, ”Inițiativa României”, a început să exerseze, chipurile, (im)postura de analist politic, în timp ce actrița Lavinia să joace rolul moderatorului de emisiuni politice (si!) Oricum, nu acest lucru ar trebui să ne șocheze, atâta timp cât trăim în România, în țara în care lucrurile cu fundul în sus sunt într-o poziție normală.
Acceptând această logică strâmbă, dar îndestulătoare cu toate ciudățeniile pe care le consumăm, într-un firesc proces de alienare, cred că ar trebui să ne concentrăm deja pe derapajele la care, nu numai că asistăm, ci, mai ales, luăm parte, de cele mai multe ori cauționând toate aceste aiureli ale actorilor politici, de genul lui Klaus Iohannis, cu ajutorul cărora încearcă să devină cât mai credibili.
Dacă credibilitatea se obține prin prezentarea pe față a felului în care ești (dacă ești prost, poartă-te ca prostul, dacă ești deștept, fii deștept), în momentul în care ești prost și vrei să pari deștept sau ești deștept și ”o faci pe-a prostul”, pentru a fi și pe înțelesul acestor, atunci șansele cele mai mari sunt acelea că te vor înțelege și aprecia doar proștii.
Iată de ce cred că, Klaus Iohannis nu va avea pe 16 noiembrie 2014 nici măcar succesul din primul tur, atâta timp cât, neamțul ar trebui să înțeleagă: românii, după 2012, au devenit cu adevărat deștepți! S-au deșteptat și în sensul trezirii, dar și în sensul poporului inteligent. Nu mai pot fi cumpărați cu sticle colorate, mărgele și oglinjoare, preschimbate în tot felul de zâmbete multicolore, de zâmbete forțate, largi cât să cuprindă întregul burg medieval, peste care un om din Sibiu a devenit primar.
Fuga de dezbatere, fuga de confruntare nu este doar un semn de lașitate, de slăbiciune, dar este, în primul rând, un semn vizibil de desconsiderare a celor pe care el îi cheamă să vină la vot.
Multora le este frică să privească și să recunoască cum PDL a dezgropat din nou metehnele lor de a fura și de a mutila adevărul, practicile firești ale unei confruntări de idei, în urma cărora cel mai bun să iasă câștigător, cel mai bun să fie rezultatul firesc al alegerilor libere, la care poporul român, în acest caz, este chemat să participe. Din nou turismul electoral, din nou instigarea la violență în piețele publice, din nou rostogolirea unor neadevăruri după principiul bulgărelui de zăpadă, vin să răscolească buna credință a alegătorului, să-l împingă în prăpastia dezamăgirilor, deziluziilor…
Vasile Blaga nu știe cum să concureze la modul cinstit, drept pentru care Klaus Iohannis a fost transformat într-un Băsescu II, este adevărat, fără sclipirea originalului, fără spontaneitatea lui, fără abilitatea de a fi un veritabil animal politic, pe care confruntarea nu-l intimidează, ci, din contra, îl motivează, îl stimulează.
Fuga lui Klaus Iohannis din fața candidatului este de înțeles doar atunci când el ar recunoaște deschis această inabilitate a sa, de a rezista unui dialog în direct, după teme date pentru acasă. Chiar și cu promter-ul sau cu casca la el, Klaus Iohannis nu ar putea să facă față cinci minute și nu 90 de minute, cât ar dura o emisiune televizată, față în față cu un adversar, indiferent cine ar fi acesta.
Nu știu cum va reacționa electoratul său, dar marea majoritate a electoratului român este unul destul de sensibil să nu sancționeze la acest tip de atitudine, în conținutul căreia se poate descoperi lipsă de respect, aroganță, siguranță pe sine, atunci când alții îi dezamorsează minele personale, pe care nemulțumirea maselor de alegători, le aruncă în fața celor care cer votul, cum alții ar cere, la colțuri de stradă, un ban sau o bucată de pâine.
Cerșetorul Klaus Iohannis ar trebui să încerce cu mai mare succes Poarta Brandenburg, chiar și numai pentru că acolo s-ar exprima mult mai pe înțelesul celor care vor trece pe lângă el, decât a celor cărora încearcă să se adreseze în zilele aceste, fentând alegătorul român cu declarații de genul: ”Eu sunt lucrul bine făcut!”
Vai de capul acestor lucruri pretinse a fi ”bine făcute”. Din mâinile lui Vasile Blaga nu are cum să iasă ”un lucru bine făcut”, decât dacă acesta ar recunoaște că este un impostor. Dar, fiind doar un lucru, cine a mai văzut ca un picior de scaun să se vaite că este mai scurt decât celelalte trei?