DESPĂRȚIREA

Adi Cristi

Suntem pe punctul de a avea un nou președinte. Încă nu  spunem hop. Trebuie să mai treacă o noapte pentru ca să nu ne culcăm cu un președinte și să ne trezim cu altul. Prezența la vot poate fi considerată una responsabilă, chiar dacă nu a înregistrat o cotă covârșitoare. Oricum, se poate spune că a fost semnificativă pentru ca votul să fie considerat unul reprezentativ. Ceea ce ne macină la nivel de pulbere, de ”praf și pulbere”, nu ține de cine a câștigat sau de cine va câștiga, cât mai ales de cât de ”una cu pământul” am ajuns noi ca națiune.

Indiferent de câștigătorul fotoliului de la Cotroceni, pentru următorii cinci ani, ceea ce cred eu că este mult mai important se referă la starea națiunii, a poporului atât de încercat de dușmănia clasei politice. Românii sunt blestemați a se urî între ei. Dacă cineva ne-a învins, chiar de-a lungul istoriei, acela nu a fost decât conaționalul nostru, fie prin trădarea pumnalului înfipt în spate, fie pur și simplu prin atacul frontal motivat de o dușmănie mortală. Suntem poate poporul cel mai instabil, poporul care este cel mai ușor supus procesului de dezintegrare emoțională. Acest derapaj nu are nimic în comun cu sărăcia, așa cum se încearcă să se găsească vinovați pentru dezbinarea noastră. De regulă, sărăcia construiește o puternică solidaritate. Se știe că omul sărac este mult mai săritor, mult mai plin de compasiune față de semenul său decât cel bogat, decât cel care și-a dobândit avuția cu ușurința îmbogățirii peste noapte.

Momentul sensibil, ce a făcut un pas înaintea celorlalte scrutinuri, îl constituie ieșirea la vot a diasporei din Spania, Italia, Germania, Franța, Anglia, Belgia, Republica Moldova,  români care s-au sculat cu noaptea în cap să meargă la vot. Gestul acesta este, indiferent de segmentul de vârstă al votanților, unul care ar trebui să ne bucure, constituindu-se într-o probă practică de verificare a conștiinței civice a cetățeanului român, mai ales dacă acesta a ales să-și trăiască viața într-o altă țară a Uniunii Europene. Chiar dacă autoritățile au încercat să cârpească din mers cadrul real, în care turul II al alegerilor prezidențiale s-a desfășurat, au rămas români care nu și-au exercitat dreptul de a vota. Chiar dacă cârpelile, dintre cele două tururi de scrutin, au permis românilor din diaspora să voteze de cinci ori mai mulți decât au votat pe 2 noiembrie 2014, cred că votul în afara granițelor țării rămâne o problemă ce va trebui rezolvată până la viitoarele alegeri, prin modificări profunde aduse cadrului legislativ care reglementează asigurarea fiecărui cetățean român a dreptului de a vota.

Tensiunile astfel create, în afara granițelor țării, au fost imediat speculate de opoziția politică care, în loc să contribuie cu soluții constructive, a preferat, în jalnicul stil mioritic, ”să pună sare pe rană”, să răscolească și mai mult rana sângerândă, mergând la fața locului, la Paris (dacă e să o vedem pe Elena Udrea, în mijlocul românilor, care s-au așezat la rând să voteze,  împestrițați de alți băsiștii rămași de pripas prin politica dâmbovițeană) sau în alte capitale europene, fiind convinși că dacă nu au reușit să câștige România din interiorul ei, vor reuși din exterior, cu acest imens risc de a discredita țara, doar pentru ca ei să-și atingă scopul.

Se poate spune că, după terminarea mandatului lui Traian Băsescu de președinte al României, de fapt, de președinte jucător, căci președinte nu a fost niciodată, în cele două mandate asumate din 2004 și până în 2014, spiritul băsescian va persista peste România, așa cum încă nu am reușit să ieșim din mentalitatea comunistă nici măcar astăzi, după un sfert de veac de democrație, de stat de drept, în care cetățeanul trebuie să fie considerat centrul atenției a tuturor programelor de guvernare, dar și a cadrului legislativ, ce stă la baza funcționării responsabile a societății.

Despărțirea de Traian Băsescu nu se va face pe 22 decembrie 2014, dată la care românii vor sărbătorii 25 de ani de la victoria Revoluției anticomuniste din decembrie 1989, revoluție care a început pe 14 decembrie 1989, la Iași, pentru ca, mai apoi, pe 16 decembrie, să explodeze în Timișoara, iar în 22 decembrie ora 12.15, la București, Nicolae Ceaușescu să-și ia zborul cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central al PCR și de pe sufletul poporului român. Despărțirea de Traian Băsescu va începe în momentul în care legea își va spune cuvântul și în cazul celui care a fost sub protecția imunității absolute, pentru a sancționa fărădelegile celui care s-a numit, pe timpul celor două mandate, ”mai presus de lege”.

Această iminentă pedeapsă va fi un sfat prietenesc și, în același timp, un semnal de alarmă pentru cei care îi vor urma la Cotroceni, scriindu-se cu sânge învățătura: ”Dacă Băsescu a ajuns în pușcărie, ai grijă unde vei ajunge tu!”