Marți, 18 noiembrie, începând cu ora 10.30, în Sala ”Europa” a Consiliului Județean (CJ) Iași va avea loc o întâlnire cu tema ”Asocierea – o cale spre succes în dezvoltarea agriculturii”. Evenimentul, organizat de Camera Agricolă Județeană, își propune prezentarea unor forme de asociere a agricultorilor, astfel încât fermierii să poată identifica soluțiile cele mai viabile pentru o valorificare superioară a terenurilor agricole. Potrivit organizatorilor, acțiunea reprezintă o continuare a proiectului ”Susținerea înființării și dezvoltării cooperativelor și asociațiilor agricole în județul Iași”, susținut din fonduri proprii de către Camera Agricolă Județeană Iași, pentru producătorii agricoli. La manifestare vor participa specialiști ai Camerei Agricole Județene, fermieri și întreprinzători din județul Iași, care sunt interesați de informații noi privind creșterea randamentului economic a activității agricole, cât și despre dezvoltarea de asociații și cooperative. (E.M.)